În cadrul Forumului Economic Internațional, care își continuă lucrările la Sankt Petersburg, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat ședința Consiliului Economic Moldo-Rus, cu participarea vicepremierului Guvernului FR, reprezentant special al Președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, Dmitri Kozak.
Oficialii au constatat creșterea stabilă a cifrei de afaceri dintre țările noastre din ultimii ani și au remarcat interesul reciproc al agenților economici din Moldova și din Rusia pentru aprofundarea unui parteneriat reciproc avantajos.
Unul dintre subiectele principale din agenda ședinței Consiliului a fost extinderea cooperării comercial-economice a Moldovei cu regiunile din Rusia. În acest context, participanții la întrunire au salutat încheierea acordurilor respective la nivel de regiuni.
În altă ordine de idei, Igor Dodon a informat membrii Consiliului despre ultimele evenimente din politica internă a Republicii Moldova, în rezultatul cărora ar putea fi creată o majoritate parlamentară și un nou guvern, în baza principiului politicii externe echilibrate. Șeful statului i-a asigurat pe investitorii ruși de faptul că acest lucru va servi o garanție pentru securitatea mijloacelor investite de ei.
De asemenea, Igor Dodon le-a explicat partenerilor noștri avantajul principal al Republicii Moldova: acordurile de comerț liber cu Uniunea Europeană, cu țările membre ale CSI și cu Turcia. "De rînd cu poziția avantajoasă a țării noastre care se află la intersecția a două structuri economice, acest lucru oferă investitorilor perspective foarte mari", a specificat Președintele RM.
La finele ședinței, Igor Dodon a invitat reprezentanții businessului rus să participe la cea de-a doua ediție a Forumului Economic Moldo-Rus, preconizat pentru 20-21 septembrie la Chișinău, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.06.2019Igor Dodon a convocat ședința Consiliului Economic Moldo-Rus la Sankt Petersburg
Comentarii (0)