La 8 iunie 2019, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a examinat sesizarea nr. 112a/2019 privind controlul constituţionalităţii Decretului Președintelui Republicii Moldova privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova și Decretului Președintelui Republicii Moldova privind numirea Guvernului Republicii Moldova.
În baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) și 140 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 6, 61, 62 lit. a) și 68 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională a pronunţat următoarea hotărâre:
Se declară neconstituţional Decretul Președintelui Republicii Moldova din 8 iunie 2019 privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova.
Se declară neconstituţional Decretul Președintelui Republicii Moldova din 8 iunie 2019 privind numirea Guvernului Republicii Moldova.
Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.