Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.06.2019

Guvernul îşi propune să urgenteze procesul de descentralizare, astfel încât autorităţile publice locale să obţină o independenţă mai mare

Guvernul îşi propune să urgenteze procesul de descentralizare, astfel încât autorităţile publice locale să obţină o independenţă mai mare

Executivul va întreprinde acţiuni concrete care să conducă la creşterea bugetelor APL. O declaraţie în acest sens a făcut astăzi Prim-ministrul Maia Sandu în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții a peste 700 de primării din țară.

Premierul a accentuat că principalul rol al APL este să lucreze în interesul cetățeanului, fiind necesară, totodată, o colaborare eficientă dintre puterea centrală și cea locală pentru dezvoltarea comunităților.

„Noi avem un obiectiv comun. Atunci când oamenii din localităţile în care lucraţi dvs. se vor simţi bine, atunci când standardele de viaţă ale locuitorilor vor fi mari, atunci  misiunea autorităţilor centrale va fi îndeplinită”, a spus Prim-ministrul.

În cadrul evenimentului, Premierul a solicitat primarilor propuneri pentru Planul de acţiuni dedicat administrației publice locale, inclus în programului Guvernului. Proiectul prevede între altele depolitizarea sistemului de transferuri interbugetare, astfel încât acestea să nu se mai facă pe criterii de partid. Totodată, va fi revizuit şi sistemul actual de repartizare a fondurilor publice destinate pentru finanţarea proiectelor investiţionale, inclusiv din Fondul rutier, Fondul ecologic, Fondul de eficiență energetică, Fondul de dezvoltare regională.

Maia Sandu a mai menţionat că Guvernul își propune să asigure implicarea reală şi eficientă a autorităţilor publice locale în procesul decizional.

La ședință, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Sergiu Litvinenco a declarat că a fost adoptată hotărârea cu privire la stabilirea datei alegerilor locale, dat fiind faptul că este o situație fără precedent în Republica Moldova, când alegerile locale sunt stabilite post factum, după ce mandatele actualilor primari au expirat.

Iar președintele Comisiei economice buget și finanțe a Parlamentului, Igor Munteanu, a reiterat necesitatea instituirii unui format de consultări pentru a afla necesitățile și soluțiile APL-urilor. Totodată, Tatiana Badan, președintele Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a declarat că a renăscut speranța și încrederea că lucrurile se vor schimba spre bine, accentuând necesitatea creării unui dialog constructiv cu APL pentru a asigura solidaritatea pentru cetățenii și copiii țării noastre.

Printre alte subiecte abordate în cadrul întâlnirii se numără: dezvoltarea economică locală, controlul excesiv administrativ și presiunea politică/judiciară asupra APL, situația salarială la nivel local, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus