Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.06.2019

Maia Sandu a discutat subiecte de pe agenda bilaterală moldo-rusă cu vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Kozak

Maia Sandu a discutat subiecte de pe agenda bilaterală moldo-rusă cu vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Kozak

Interlocutorii au subliniat necesitatea relansării comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică, inclusiv în vederea eliminării tarifelor vamale pentru 14 categorii de produse, introduse în 2014, și a rezolvării problemelor transportatorilor.

Părțile au subliniat și disponibilitatea de a relansa un dialog politic constructiv, bazat pe respect reciproc față de interesele naționale. Doamna Sandu a subliniat că nu sunt incompatibilități dintre Zona de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare UE-RM și zona liberă de comerț în cadrul CSI. 

Prim-ministrul a subliniat că guvernul de la Chișinău va promova o politică externă previzibilă, bazată pe obiectivul integrării europene și implementarea Acordului de Asociere cu UE, în același timp dezvoltând relații reciproc avantajoase cu Federația Rusă. Premierul Maia Sandu a subliniat că prioritatea guvernului Republicii Moldova la etapa actuală este democratizarea țării și asigurarea funcționalității instituțiilor statului în interesul cetățenilor.

În contextul discuțiilor despre regiunea transnistreană, Prim-ministrul Maia Sandu a atras atenția interlocutorilor asupra necesității de a opri schemele ilegale de comerț care dăunează tuturor statelor din vecinătate, dar și asupra necesității de a asigura transparență și previzibilitate în aprovizionarea regiunii cu gaze naturale, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus