Trimite e-mail | Printeaza
Economie
05.07.2019

Vadim Brînzan: „Apreciem suportul valoros și deschiderea Germaniei față de noul Guvern și Program de activitate”

Vadim Brînzan: „Apreciem suportul valoros și deschiderea Germaniei față de noul Guvern și Program de activitate”

„Datorită noii conduceri și a noilor viziuni, Guvernul Republicii Moldova se concentrează pe ceea ce este cu adevărat important, și anume – dezvoltarea reală a economiei. Vom crea un mediu sigur și confortabil, cu zero toleranță față de corupție, astfel ca oamenii să rămână acasă, iar cei care sunt plecați peste hotarele țării – să revină. Apreciem suportul valoros și deschiderea Republicii Federale Germane față de noul Guvern și Program de activitate. Sunt sigur că datorită susținerii și colaborării eficiente cu partenerii externi vom reuși să transformăm Moldova într-un stat prosper”. Declarația a fost făcută de ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, la întrevederea cu Ambasadoarea Republicii Federale Germane în Republica Moldova, Angela Ganninger.

De asemenea, în cadrul întrevederii de astăzi au participat și experți din Echipa Economică Germană în Moldova (GET), care din anul 2010 consultă Guvernul Republicii Moldova în domeniul stabilizării dezvoltării economice și modelării proceselor necesare pentru reformele economice. Experții au prezentat analiza de impact a implementării Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană (DCFTA).

Potrivit experților GET, în comparație cu anul 2013, exporturile produselor moldovenești către Uniunea Europeană au crescut cu 60%. Eliminarea tarifelor la export a resuscitat comerțul bilateral între Uniunea Europeană și Republica Moldova.

Creșterea exporturilor spre UE a generat în anul 2018 – 1,8 miliarde USD venituri pentru economia țării. Aproximativ 1600 de companii din Moldova au exportat în UE, ceea ce reprezintă 70% din numărul total de companii exportatoare.

Totodată, în cadrul dialogului de astăzi, Vadim Brînzan a adus la cunoștință Ambasadoarei Republicii Federale Germane și experților GET cele mai stringente problemele din Republica Moldova și a menționat că experiența vastă și suportul părții germane este extrem de valoroasă. Ministrul a adăugat că numeroase probleme țin inclusiv de domeniul transporturilor și infrastructurii de transport – domenii care necesită schimbări urgente, dar durabile în timp.

Menționăm că în Republica Moldova activează peste 420 întreprinderi cu capital german, investițiile însumând 773,353 mln lei. După volumul capitalului investit Republica Federală Germană se află pe locul 6 printre principalii investitori ai Republicii Moldova, iar după numărul întreprinderilor – se află pe locul 7. În același timp, după valoarea volumului schimburilor comerciale, Republica Federală Germană se situează pe locul 3 printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 8,48% în comerțul total al țării noastre, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus