Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.07.2019

Ambasadorul Republicii Populare, Zhang Yinghong: Suntem gata să colaborăm în diferite domenii, inclusiv în tehnologii noi în agricultură

Ambasadorul Republicii Populare, Zhang Yinghong: Suntem gata să colaborăm în diferite domenii, inclusiv în tehnologii  noi în agricultură

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta MINCU, a avut astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong, în cadrul căreia au discutat despre premisele de impulsionare a cooperării în domeniul agricultură și oportunitățile de extindere a asistenței chineze. 

În cadrul discuțiilor, oficialii au apreciat relațiile comercial-economice moldo-chineze, subliniind ca fiind în ascensiune și și-au exprimat disponibilitatea de a valorifica potențialul bilateral în sectorul agricol, dar și au punctat necesitatea consolidării cooperării în vederea creșterii volumului de vânzări de produse vitivinicole moldovenești pe piața chineză și promovarea exportului altor produse agro-alimentare de calitate, inclusiv, colaborarea în sfera cercetărilor ştiinţifice și inovațiilor în domeniu, precum și acordarea asistenței/investițiilor pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională.

”Apreciem înalt cooperarea productivă de-a lungul anilor dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză în domeniul agriculturii și industriei alimentare, în special prin posibilitatea de promovare a producției agroalimentare moldovenești pe piața Chinei. Pledăm pentru schimbul de experiență dintre instituțiile de cercetare și inovare, instituțiile de învățământ din sectorul agricol, în scopul cunoașterii experienței de utilizare a noilor tehnologii, impactului schimbărilor climatice și prevenirea riscuriolor calamităților naturale. Vom fi bucuroși să finalizăm proiectul de promovare a energiei solare din Criuleni și sperăm să devină un exemplu pentru alte localității. De asemenea, Vă mulțumim pentru asistența oferită în vederea participării țării noastre la Expoziția Internațională de Horticultură ”Expo Beijing 2019”, un eveniment ce oferă oportunitatea de a expune produsele moldovenești și a atrage potențiali investitori”,  a menționat Ministrul Georgeta MINCU.

Totodată, oficialul MADRM a vorbit despre importanța fortificării relațiilor comerciale bilaterale în baza regulilor Organizației Mondiale a Comerțului.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ambasadorul Republicii Populare, Zhang Yinghong, s-a arătat deschis spre cooperare: „Suntem gata să colaborăm în diferite domenii,   inclusiv în tehnologii  noi în agricultură, instruirea funcționarilor publici în domeniu, pentru beneficiu reciproc.  Avem experiență bogată și suntem gata să oferim suport în dezvoltarea energiei verde în țara Dumneavoastră, exportul de nuci și managementul resurselor de apă. Totodată, aveți resurse turistice  bogate și sunt mulți chinezi interesați de turismul rural și vitivinicol din Republica Moldova, ceea ce ar spori și schimbul bilateral pentru investitorii în infrastructură”.

În contextul dezvoltării turismului rural și vitivinicol din țara noastră, Doamna ministru Georgeta MINCU a precizat că: ”Suntem interesați să prezentăm turiștilor chinezi atât turismul rural cât și cel vitivinicol. În acest sens, vom dezvolta locații turistice ce îi va interesa inclusiv pe turiștii din China”.

Menționăm, în prezent China este cel de-al VI-lea partener comercial al Republicii Moldova cu o pondere de peste 7% din volumul comerţului total și reprezintă una din piețele ţintă pentru vinurile din Moldova, fiind principalul partener al vinificatorilor moldoveni pe continentul Asiatic.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus