Proiectul de hotărâre a fost aprobat, la ședința plenară de astăzi a Parlamentului, cu voturile a 56 de deputați.
Documentul constată că Eduard Harunjen nu era eligibil pentru a deveni Procuror General din motivul că, timp de 9 luni înainte de a ocupa această funcție, a deținut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, fiind Procuror General interimar. Acest fapt încalcă condiția prevăzută la articolul 17 din alin. (1) lit. e) din Legea nr. 3/2016 cu privire la Procuratură, care prevede că pentru funcția de Procuror General poate candida persoana care, în ultimele 6 luni, nu a deținut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.
Parlamentul recomandă Președintelui Republicii Moldova emiterea decretului privind constatarea încetării raporturilor de serviciu în circumstanțe ce nu depind de voința părților în privința Procurorului General Eduard Harunjen în legătură cu încălcarea prevederilor Legii cu privire la Procuratură.
Hotărârea Parlamentului va fi remisă Consiliului Superior al Procurorilor, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.07.2019Parlamentul a constatat neîntrunirea condițiilor de numire în funcția de Procuror General a lui Eduard Harunjen
Comentarii (0)