Trimite e-mail | Printeaza
Economie
12.07.2019

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Directorul Băncii Mondiale pentru Belarus, Moldova și Ucraina

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Directorul Băncii Mondiale pentru Belarus, Moldova și Ucraina

”Întreg suportul extern, fie sub formă de grant sau credit, trebuie să fie valorificat într-o manieră transparentă, corectă, calitativă și eficientă. Cel mai important este să nu uităm că în spatele fiecărei reforme sunt oameni. Oamenii sunt beneficiarii finali și cei care trebuie să resimtă efectul benefic al schimbărilor”, a declarat Zinaida Greceanîi, Președintele Parlamentului, la întrevederea cu o delegație a Băncii Mondiale, conduse de Satu Kähkönen, Director al Băncii Mondiale pentru Belarus, Moldova și Ucraina.
 
Potrivit președintelui Parlamentului, prioritatea guvernării este asigurarea unei dezvoltări durabile, care va fi dificil de realizat în condițiile în care sursele externe vor substitui fondurile interne. Zinaida Greceanîi a subliniat determinarea autorităților de a asigura stabilitate politică, atragerea investitorilor în țară, eradicarea corupției și asigurarea unei justiții echitabile. Ea a subliniat nevoia reorganizării structurii economice a țării, menționând că țara are un potențial enorm de hub pentru exporturi și este o platformă cu perspective pentru producători.
 
Părțile au discutat despre agenda de priorități și cooperarea în continuare pentru asigurarea unei dezvoltări durabile și incluzive a țării. Totodată, a fost constatată o bună colaborare între Republica Moldova și Banca Mondială de-a lungul timpului și deschidere pentru suport plenar pe calea reformelor.
 
La întrevedere au participat Dumitru Alaiba, vicepreședintele comisiei pentru economie, buget și finanțe și Vladimir Golovatiuc, președintele comisiei control al finațelor publice, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova. 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus