Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.07.2019

Ministrul Nicu Popescu a participat la discuţia dedicată Republicii Moldova din agenda şedinţei Consiliului Afacerilor Externe al UE

Ministrul Nicu Popescu a participat la discuţia dedicată Republicii Moldova din agenda şedinţei Consiliului Afacerilor Externe al UE

Situaţia actuală din Republica Moldova, programul de reforme şi prioritățile de politică externă a Chişinăului, sprijinul pentru realizarea prevederilor Acordului de Asociere şi activizarea cooperării cu instituţiile europene, dar şi cu fiecare stat-membre, au fost discutate de către ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Nicu Popescu, la Consiliul Afacerilor Externe al UE, unde a participat la invitaţia înaltului reprezentant al UE pentru Politica Externă și de Securitate, Federica Mogherini.

La discuţia informală cu miniștrii de externe, la care în premieră este invitat un ministru moldovean de externe, şeful diplomaţiei moldoveneşti a informat în detaliu omologii săi europeni despre ultimele evoluții din Republica Moldova. O atenție specială a fost acordată eforturilor de contracarare a fenomenului corupției, relansării procesului de reforme în baza Acordului de Asociere, deblocării accesului la programele de asistență externă, priorităților de politică externă.

Potrivit MAEIE, Nicu Popescu a declarat: „Relansarea dialogului cu Bruxelles-ul oferă ţării noastre o nouă oportunitate ce permite aprofundarea cooperării cu Uniunea Europeană. Pentru a beneficia de această oportunitate din plin, ne vom concentra pe realizarea reformelor ce reies din Acordul de Asociere”.

Ministrul Popescu a pledat pentru activizarea cooperării atât cu instituțiile europene, cât și cu statele-membre, prin dinamizarea dialogului politic și realizarea proiectelor concrete. De asemenea, şeful diplomaţiei moldoveneşti, a solicitat sprijinul partenerilor europeni în recuperarea banilor sustraşi din băncile moldoveneşti în contextul fraudei bancare.

Miniștrii de externe europeni au adresat o serie de întrebări cu privire la situația politică și economică din țara noastră, precum și prioritățile Guvernului în diverse domenii. A fost confirmată disponibilitatea de a acorda sprijinul necesar pentru eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus