Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.07.2019

Premierul Maia Sandu solicită Tiraspolului scoaterea interdicției de călătorie pentru oficialii Republicii Moldova

Premierul Maia Sandu solicită Tiraspolului scoaterea interdicției de călătorie pentru oficialii Republicii Moldova

Prim-ministrul Maia Sandu a avut o întrevedere cu reprezentații mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului de negocieri „3+2”. Discuțiile s-au axat pe evaluarea etapei actuale a procesului de reglementare transnistreană.

„Sunt mai multe întrebări la care trebuie să oferim răspuns cetățenilor și una dintre cele mai importante este scopul negocierilor pentru reglementarea transnistreană. Pe de o parte, scopul formatului „5+2” este reglementarea politică a conflictului pe baza suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova; pe de altă parte, Tiraspolul pledează în continuare pentru independență. Care este totuși stația terminus a negocierilor în acest format, stabilit pentru a asigura reintegrarea teritorială a Republicii Moldova, când există aceste două obiective care se exclud reciproc? În susținerea cărui obiectiv vin înțelegerile atinse până acum în cadrul acestui format, inclusiv politica pașilor mici?”, a întrebat Premierul.

„În toți acești ani, Chișinăul a fost deschis față de Tiraspol: ultimul a fost acceptat ca parte în procesul de negocieri, locuitorilor din stânga Nistrului le-a fost asigurată libera circulație, inclusiv la traversarea frontierei de stat, oamenii au beneficiat de mai multe proiecte, iar regiunea transnistreană a beneficiat de aceleași zone de comerț liber ca  malul drept. Cu toate acestea, nu suntem mai aproape de soluția politică. Mai mult decât atât, în continuare, unele categorii de cetățeni ai Republicii Moldova, inclusiv oficiali și funcționari publici, nu au dreptul de a călători liber pe malul stâng”, a mai precizat Premierul.

Maia Sandu a solicitat asistență din partea reprezentaților „3+2” în determinarea părții transnistrene să elimine, în timpul cel mai apropiat, interdicția de a călători pe malul stâng pentru toți cetățenii Republicii Moldova, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

Prim-ministrul a subliniat că formatul de negocieri „5+2” pentru reglementarea transnistreană trebuie să devină o platformă care să ajute la combaterea corupției și contrabandei: „Am discutat acest lucru și la Kiev și mă bucur că avem aceeași poziție în raport cu această problemă. Lupta cu corupția și contrabanda prin regiunea transnistreană trebuie să fie o prioritate. Ne vom asigura că atât instituțiile statului, cât și oficialii guvernamentali nu vor mai fi implicați în scheme de corupție și contrabandă cu Tiraspolul, așa cum s-a întâmplat în trecut. Atât timp cât regiunea transnistreană va fi o sursă majoră de îmbogățire pe cale ilegală pentru anumite persoane, nu va exista progres real în identificarea unei soluții politice”. În acest context, Maia Sandu a menționat necesitatea prelungirii Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM).

La rândul său, Șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, a reiterat că asigurarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, cu un statut special pentru regiunea transnistreană, este factorul cheie în activitatea Misiunii, dar și scopul principal al negocierilor în formatul „5+2”: „Cu pași mici, dar avansăm pe această dimensiune. Ne dorim ca Chișinăul și Tiraspolul să mențină un dialog continuu”.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus