Igor Dodon a avut o întrevedere cu co-raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru Republica Moldova, Egidijus Vareikis (Lituania) și Maryvonne Blondin (Franța), care se află în țara noastră cu o vizită de documentare.
În cursul dialogului, șeful satului a apreciat parteneriatul Republicii Moldova cu Consiliul Europei și interesul organizaţiei cu privire la situația din țara noastră. ”Consider că implementarea recomandărilor şi expertizei CoE este o completare necesară a acțiunilor actorilor din Republica Moldova, orientate spre consolidarea democrației, statului de drept și drepturilor omului la nivel naţional”, a declarat Igor Dodon.
Președintele țării a subliniat necesitatea implementării reformelor în domeniul justiției și în alte domenii prioritare, cu ajutorul partenerilor de dezvoltare, spre beneficiul populației Republicii Moldova și pentru dezvoltarea durabilă a țării.
În mod special, șeful statului a exprimat recunoștință Comisiei de la Veneția pentru opinia pe marginea situației constituționale din luna iunie curent. În context, Igor Dodon a reiterat că depășirea pașnică a crizei respective este un succes major pentru societatea noastră, întrucât coaliția PSRM - blocul ”ACUM” și Guvernul Republicii Moldova se bucură de sprijin din partea majorității impunătoare a populației țării noastre, dar și din partea administrației prezidențiale.
În finalul discuțiilor, Președintele Republicii Moldova a subliniat importanța promovării unei politici externe echilibrate, care presupune păstrarea în vigoare a tuturor acordurilor cu partenerii străini, inclusiv Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, și restabilirea relațiilor de parteneriat cu Federația Rusă, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.07.2019Igor Dodon a avut o întrevedere cu co-raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Comentarii (0)