Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.08.2019

Maia Sandu a avut o întrevedere cu reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova

Maia Sandu a avut o întrevedere cu reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova

Prim-ministrul Maia Sandu a avut o întrevedere cu reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova, care reprezintă aproximativ 3500 de agenți economici și 40 000 de locuri de muncă. În cadrul ședinței, au fost abordate problemele cu care se confruntă mediul de afaceri de la noi din țară și soluțiile pentru depășirea acestora.

Premierul Maia Sandu a reiterat intenția autorităților de a avea reguli clare, transparente, care să ofere siguranță angajatorilor în raport cu investițiile pe care aceștia le fac și a accentuat că dezvoltarea economică reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare. ,,Noi credem că sectorul privat este cel mai important din perspectiva creării locurilor de muncă și asigurării unor salarii mai mari cetățenilor. Totodată, trebuie să facem ordine în sectorul public, în special la întreprinderile de stat. Când vom reuși să eliminăm toate schemele de furt al banilor publici, când toți agenții economici vor achita impozite, astfel încât să avem suficiente resurse la buget pentru a onora toate plățile către cetățeni, sper să putem diminua povara fiscală pe mediul de afaceri.”, a declarat Maia Sandu. De asemenea, în cadrul discuțiilor, Maia Sandu a menționat că Guvernul așteaptă din partea mediului de afaceri corectitudine și respect pentru angajați și consumatori.

La rândul lor, reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova au trecut în revistă principalele probleme cu care se confruntă întreprinderile, venind cu o serie de solicitări către guvern pentru soluționarea unor probleme urgente. Reprezentanții patronatelor au accentuat necesitatea predictibilității ca principiu de bază al politicilor adoptate și a consultării mediului de afaceri, dar și stabilirea unor structuri instituționale clare și responsabile. Pe termen lung, s-a discutat despre importanța îmbunătățirii și creșterii relevanței învățământului profesional tehnic.

La finalul întrevederii, Prim-ministrul Maia Sandu a declarat că Guvernul este în proces de elaborare a unui Plan de acțiuni care va veni să sprijine domeniul afacerilor și a invitat reprezentanții businessului din țara noastră să participe la consultările proiectului Planului de Acțiuni, inclusiv pe marginea politicii fiscale, care vor avea loc în timpul apropiat, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus