Mai mulţi experţi ai Delegaţiei Uniunii Europene, responsabili de domeniile anticorupţie, combatere a spălării banilor şi recuperare a activelor infracţionale, au avut o întâlnire de lucru cu directorul CNA, Ruslan Flocea. Aceştia au subliniat necesitatea continuării reformelor structurale din sector care să îmbunătățească eficiența și transparența CNA. De asemenea, UE și-a reiterat sprijinul pe termen lung care ar trebui să schimbe viața cetățenilor și să sporească încrederea în instituțiile publice centrale anticorupție.
În cadrul întrevederii, directorul a punctat principalele probleme şi deficienţe cu care se confruntă Centrul, la momentul actual şi a solicitat experţilor să sprijine iniţiativele de a reforma CNA sub aspectul consolidării capacităţilor instituţionale şi fortificării subdiviziunii de recuperare a bunurilor infracţionale. „Principalele obiective care trebuie să le realizeze Centrul, într-un timp foarte scurt, sunt: eradicarea corupţiei sistemice din sectorul public şi privat, repatrierea banilor sustraşi în urma devalizării sistemului financiar-bancar şi restabilirea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului. Totodată, societatea aşteaptă progrese pe segmentul combaterii corupţiei mari, care nu trebuie să se bazeze pe apartenența politică, iar pentru a lupta cu corupţia la nivel înalt este necesară revizuirea competenţelor CNA şi setarea unor noi priorităţi".
Potrivit CNA, reprezentanţii Delegaţiei au declarat că Uniunea Europeană întotdeauna a fost un partener sincer al Republicii Moldova şi continuă să fie. Ei au reiterat sprijinul pentru fortificarea instituţiilor de drept prin implementarea standardelor internaționale în investigarea faptelor de corupţie, acordarea asistenţei consultative şi expertizei în domeniul recuperării bunurilor, provenite din infracţiuni, precum şi prin schimbul de bune practici pe componenta de prevenire.
Amintim că, Centrul Naţional Anticorupţie a beneficiat de multiple proiecte de asistenţă din parte delegaţiei UE care au vizat acordarea suportului consultativ şi financiar pentru consolidarea capacităţilor organelor de aplicare a legii în lupta împotriva corupţiei. În prezent, Centrul beneficiază de expertiză europeană în cadrul proiectelor Twinning "Eficientizarea sistemului de prevenire si combatere a spălării banilor şifinanțării terorismului în Republica Moldova" şi CLEP, care este co-finanțat și implementat de Consiliul Europei - „Controlul corupţiei prin aplicarea legii şi prevenire".
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.08.2019Directorul CNA a avut o întrevederile cu mai mulţi experţi ai Delegaţiei Uniunii Europene
Comentarii (0)