Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Alexandru Esaulenco, directorul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, și cu Artur Gumeniuc vice-directorul SIS.
În cadrul întrevederii, interlocutorii au făcut un schimb de opinii cu privire la situația din instituția dată. Totodată, părțile au discutat despre problemele existente, dar și despre soluțiile de depășire a acestora.
De asemenea, șeful statului a comunicat că în această săptămînă, cel mai probabil, va fi numit noul secretar al Consiliului Suprem de Securitate și va fi convocată ședința Consiliului Suprem de Securitate în cadrul căreia vor fi examinate unele subiecte, discutate anterior, dar și alte subiecte de importanță majoră pentru țara noastră, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.08.2019Șeful statului a avut o întrevedere cu conducerea Serviciului de Informații și Securitate
Comentarii (0)