Trimite e-mail | Printeaza
Economie
19.08.2019

Venituri de 510,7 milioane lei, încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal, timp de o săptămână

Venituri de 510,7 milioane lei, încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal, timp de o săptămână

În perioada 12-18 august 2019, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 510,7 milioane de lei, fiind perfectate 11.860 de declarații vamale.

La capitolul combaterea fraudelor, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 221 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 173 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Totodată, au fost întocmite 60 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă de circa 225 mii de lei.

În perioada de referință, fluxul unităților de transport a înregistrat o creștere semnificativă, constituind 138.399 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 26.465 și, respectiv, 16.623 de traversări.

În aceste condiții, în vederea evitării unor eventuale supraaglomerări ale celor mai solicitate puncte de trecere a frontierei, recomandăm călătorilor să-și planifice ruta optimă, consultând Harta interactivă a posturilor vamale, dar și fluxul mijloacelor de transport în regim online, disponibile pe pagina web a instituției.

De asemenea, Serviciul Vamal continuă să întreprindă toate măsurile necesare pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada estivală. Autoritățile vamale și de frontieră sunt pregătite să intervină la capacitate maximă, prin suplinirea numărului funcționarilor și al echipamentului de verificare, dar și prin utilizarea tuturor pistelor de control.

În cazul în care aveți nevoie de informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau doriți să faceți o reclamație referitoare la eventuale abuzuri comise de către angajații instituției, puteți contacta operatorii Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal la numărul de telefon: (+373 22) 574 111, anunță Serviciul Vamal.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus