Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.08.2019

Guvernul vine cu anumite precizări importante în legătură cu informațiile recente din presă privind schimbarea acționarului companiei Avia Invest SRL

Guvernul vine cu anumite precizări importante în legătură cu informațiile recente din presă privind schimbarea acționarului companiei Avia Invest SRL

Prim-ministrul Maia Sandu și Guvernul au fost informați post-factum despre semnarea contractului de procurare a 95% din acțiunile Avia Invest SRL de către NR Investments Ltd. și doar după ce acest lucru a fost anunțat public. Guvernul nu a fost informat sau consultat despre intenția NR Investments Ltd. de a cumpăra Komaksavia Airport Invest Ltd, deținătoare a 95% din Avia Invest SRL, și despre încheierea procesului de cumpărare, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

Prim-ministrul Maia Sandu și Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, i-au comunicat reprezentantului companiei NR Investments Ltd. că contractul de concesiune este unul abuziv și are probleme serioase de legalitate, accentuând că acesta este în prezent examinat la procuratură. Ulterior, subiectul a fost discutat la Consiliul Suprem de Securitate, unde reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii și ai organelor abilitate au confirmat că contractul de concesiune este unul abuziv și are probleme serioase de legalitate, astfel blocând înregistrarea companiei NR Investment Ltd ca nou acționar al Avia Invest SRL.

Din comunicatul de presă apărut astăzi, înțelegem că NR Investments Ltd. a achiziționat integral compania Komaksavia Airport Invest Ltd, înregistrată în Cipru, astfel devenind indirect ultimul beneficiar efectiv al Avia Invest SRL cu 95% din acțiunile acesteia.

Guvernul va continua să colaboreze cu instituțiile de drept pentru a rezilia contractul de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus