Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu John Bolton, consilier al Președintelui SUA pentru securitate națională, care se află într-o vizită în țara noastră.
Oficialii au discutat un spectru larg de chestiuni ce țin de relațiile bilaterale, au constatat activizarea cooperării bilaterale după schimbarea pașnică a guvernării în luna iunie curent. În context, interlocutorii au fost unanimi în opinia privind importanța păstrării consensului intern și continuarea susținerii externe a majorității parlamentare și a Guvernului Republicii Moldova.
Totodată, Igor Dodon a apreciat pozitiv interesul major al conducerii SUA față de stabilirea unor contacte mai intensive cu țara noastră. În legătură cu aceasta, șeful statului a reamintit despre vizita înalților oficiali ai Departamentului de Stat și ai Agenției Internaționale pentru Dezvoltare (USAID), ceea ce demonstrează începutul unei etape noi în dezvoltarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și SUA.
În continuarea discuției cu dl Bolton, Președintele țării a exprimat gratitudine conducerii americane pentru sprijinul multilateral permanent acordat Republicii Moldova. În special, Igor Dodon a menționat realizarea cu succes a proiectelor „Provocările Mileniului” și „Compact”, subliniind că Moldova mizează pe implementarea a noi programe de amploare.
De asemenea, șeful statului a subliniat faptul că Administrația Președintelui, în colaborare cu Parlamentul și Guvernul, vor promova și în continuare o politică externă echilibrată în vederea stabilirii unor relații pragmatice de parteneriat cu statele din Vest și din Est. În context, Igor Dodon a menționat necesitatea reglementării pașnice a conflictului transnistrean, cu respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova.
Pe finalul dialogului, Președintele Republicii Moldova i-a comunicat oficialului american despre intenția de a rosti un discurs de la tribuna Adunării Generale ONU, la New York, la finele lunii septembrie. În acest context, Igor Dodon a subliniat faptul că Administrația Președintelui Republicii Moldova mizează pe organizarea unei întrevederi bilaterale cu reprezentanții conducerii SUA, la Washington sau New York, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.08.2019Președintele țării a avut o întrevedere cu consilierul Președintelui SUA pentru securitate națională
Comentarii (0)