Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, de comun cu ofițerii Serviciului Vamal, au reținut în flagrant membrii unei grupări criminale specializate în contrabandă cu mărfuri de larg consum, de la care, în urma perchezițiilor, a fost ridicată marfă de circa 3 milioane de lei, care nu era însoțită de acte de proveniență.
Faptele erau comise cu implicarea unui polițist de frontieră care ar fi facilitat introducerea clandestină a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova, iar până să pătrundă în țară, acestea erau achiziționate de la piața „Dragonul Roșu” din București, România.
În baza unei scheme bine determinate, gruparea criminală tăinuia bunurile în localitățile din apropierea punctelor de trecere a frontierei, pentru ca mai apoi, să fie transportate sistematic spre piețele din capitală în cantități mai mici, cu diverse mijloace de transport și toate acestea aveau loc sub protecția unui polițist de patrulare.
Membrii rețelei infracționale, fiecare având un rol prestabilit, au fost reținuți în flagrant, în dimineața zilei de 29 august 2019, în urma unei ambuscade organizate de Serviciul Vamal la postul vamal „Leușeni” – pe unde se aștepta că microbuzul cu marfă de contrabandă va traversa frontiera.
Au fost ridicate mărfuri de larg consum, fără acte de proveniență, în valoare de peste 3 milioane de lei
Imediat după reținerea grupării, procurorii din cadrul oficiului Nord al PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal, au descins la mai multe adrese, unde au efectuat 13 percheziții la domiciliile persoanelor reținute, depozitele clandestine, precum și în punctele comerciale pe care le deținea organizatorul grupării infracționale.
Prin urmare, au fost ridicate loturi impunătoare de mărfuri de larg consum, fără acte de proveniență și asupra cărora nu aveau plătite taxe și impozite. Valoarea mărfurilor ridicate cifrează aproximativ 3 milioane de lei.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii complete a circumstanțelor săvârșirii infracțiunii și identificării tuturor persoanelor implicate în schema de contrabandă. Învinuiții au fost arestați preventiv pe un termen de 10 zile, hotărâre care a fost contestată de procurori, iar dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani și confiscarea mărfurilor.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
03.09.2019Doi polițiști și alte persoane au fost reținute într-un dosar de contrabandă cifrat la 3 milioane de lei
Comentarii (0)