Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.09.2019

Peste 483 milioane de lei, încasate de Serviciul Vamal într-o săptămână

Peste 483 milioane de lei, încasate de Serviciul Vamal într-o săptămână

În perioada 2 - 8 septembrie 2019, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 483,1 milioane de lei, fiind perfectate 12.236 de declarații vamale.

La capitolul combaterea fraudelor, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 145 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 95 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Totodată, au fost întocmite 51 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă de circa 184 mii de lei.

În perioada de referință, fluxul unităților de transport a înregistrat o creștere considerabilă, constituind 107.886 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 22.382 și, respectiv, 14.607 de traversări, anunță Serviciul Vamal.

În cazul în care aveți nevoie de informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau doriți să faceți o reclamație referitoare la eventuale abuzuri comise de către angajații instituției, puteți contacta operatorii Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal la numărul de telefon: (+373 22) 574 111. În perioada vizată, aceștia au răspuns la 311 solicitări de informații legate de activitatea vamală.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus