Potrivit BNM, la nivel mondial, se înăspresc regulile de prevenire și combatere a spălarii banilor și finanțării terorismului. Republica Moldova este parte la acest proces, în mod special, după ce în anul 2018 a intrat în vigoare Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Urmare noilor prevederi, băncile licențiate din Republica Moldova au dezvoltat instrumentele de control si, în procesul implementării acestora, fiind identificate eventuale riscuri, băncile au solicitat mai multă transparență din partea clientilor. Este vorba despre întreprinderi de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cărora li s-a dat și termen pentru conformare. Astfel, deținătorii de conturi bancare urmau să actioneze într-un cadru mult mai transparent, conform angajamentelor pe care chiar ei si le-au asumat.
Ulterior, băncile licentiate au fost nevoite să ia măsuri in privința agenților economici care nu s-au conformat, inclusiv câteva întreprinderi din regiunea transnistreană. În prezent, peste 400 de intreprinderi din această zonă dețin conturi în băncile licențiate de la Chișinău.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.09.2019Reacția BNM la unele informații din presă despre blocarea conturilor bancare ale unor întreprinderi din regiunea transnistreană
Comentarii (0)