Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Zinaida Greceanîi, Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, și cu Dmitrii Kozak, viceprim-ministru, reprezentant special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, a participat la ședința plenară din cadrul Forumului Economic Moldo-Rus, care se desfășoară la Chișinău.
Igor Dodon i-a salutat pe reprezentanții conducerii Rusiei, ai businessului mare și ai regiunilor FR în țara noastră. De asemenea, șeful statului a subliniat că evenimentul de astăzi demonstrează faptul că la nivelul conducerii celor două țări, sunt clari pașii care trebuie întreprinși în continuare.
În discursul pe care l-a susținut, Președintele țării a menționat că în prezent are loc relansarea totală a relațiilor dintre Moldova și Rusia, este restabilit dialogul la nivel de Guvern și Parlament. În context, Igor Dodon a remarcat faptul că este promovată o politică care este susținută de majoritatea populației Moldovei.
De asemenea, șeful statului a ținut să specifice că cetățenii noștri pledează pentru promovarea unei politici externe echilibrate și a unor relații pragmatice cu toți partenerii externi. „În același timp, Moldova poate fi un participant activ al proiectului Europa Mare de la Lisabona pînă la Vladivostok și poate deveni un exemplu pentru alte țări”, a remarcat Președintele RM, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.09.2019Igor Dodon a participat la ședința plenară din cadrul Forumului Economic Moldo-Rus
Comentarii (0)