Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.09.2019

Ministrul Vadim Brînzan a participat la cea de-a II-a ediție a Forumului Economic moldo-rus

Ministrul Vadim Brînzan a participat la cea de-a II-a ediție a Forumului Economic moldo-rus

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, a participat la cea de-a II-a ediție a Forumului Economic moldo-rus, care se desfășoară în perioada 19-21 septembrie, la Chișinău.

În cadrul panelului de discuții, ministrul Vadim Brînzan a menționat că acest eveniment reprezintă o platformă de bun augur pentru stabilirea perspectivelor de cooperare comercial-economice dintre cele două state și stabilirea unor parteneriate puternice.

„Viziunea mea pentru economia Republicii Moldova este una bazată pe cunoștințe, prin care să dezvoltăm procesul de externalizare, și anume prin intermediul investițiilor în infrastructură, IT, inovații, transparență și stabilitatea politicii economice. Federația Rusă este unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova și se află pe locul 2 în rândul partenerilor de comerț exterior, cu o pondere de 11,1% din valoare comerțului total”, a menționat ministrul.

De asemenea, în discursul său, ministrul Brînzan a precizat că una din direcțiile prioritare în extinderea și aprofundarea cooperării comerciale dintre Moldova și Rusia este crearea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea legăturilor directe între agenții economici și identificarea modalităților benefice de cooperare reciprocă între cercurile de afaceri.

La Forumul Economic moldo-rus participă aproximativ 1000 de reprezentanți ai mediului de afaceri din Moldova și Federația Rusă. În cadrul celor 12 sesiuni de lucru ale forumului, sunt discutate subiecte ce țin de cooperarea în domeniul turismului, complexului agroindustrial, viticulturii și vinificației, sprijinirea dezvoltării afacerilor, consolidarea legăturilor interregionale, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus