Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.10.2019

Asociația Investitorilor Străini a prezentat Cartea Albă 2019

Asociația Investitorilor Străini a prezentat Cartea Albă 2019

Cartea Albă 2019, elaborată de către Asociația Investitorilor Străini (FIA) este la cea de-a șasea ediție. Cartea Albă 2019 este formată din nouă capitole: sistemul justiției, legislația fiscală, relații de muncă, concurență, managementul deșeurilor, digitalizarea economiei, medicină și farmaceutică, subiecte funciare, industria telecom.
„În această ediție, am inclus patru capitole noi, pe care le-aș numi „provocările actualității” în domeniile justiției, ecologiei, telecomunicațiilor și economiei digitale”, a declarat Alexander Koss, președintele FIA, speaker-ul Comitetului de Conducere al companiei moldo-germane Südzucker Moldova. Aș dori să subliniez faptul că astăzi vorbim despre dezvoltarea durabilă atât a companiilor noastre, cât și a Republicii Moldova în ansamblu. Iar cea mai serioasă provocare este necesitatea reorganizării sistemului de justiție din Moldova. Am propus o modalitate de a rezolva această problemă foarte dureroasă a Republicii Moldova - cum să ne asigurăm că Legile sunt respectare, că pedeapsa pentru încălcare este inevitabilă, iar instanța este corectă".

Prezent la eveniment, Prim-ministrul Republicii Moldova Maia Sandu și-a exprimat susținerea și deschiderea față de membrii Asociației Investitorilor Străini, menționând că principalul obiectiv al Guvernului este creșterea economică incluzivă, de la care să beneficieze cât mai mulți cetățeni ai țării noastre.

Pentru o reorganizare completă a sistemului justiției, pentru a exclude corupția și a asigura dreptul de bază al cetățenilor moldoveni la o investigație obiectivă și un proces echitabil, FIA propune crearea, cu suportul partenerilor de dezvoltare, a unei Misiuni Temporare Speciale de Monitorizare (pentru o perioadă de până la 10 ani). Membrii Misiunii trebuie să aibă dreptul să supravegheze și să participe la toate etapele procesului de justiție: de la intentarea cauzelor penale, până la adoptarea deciziilor irevocabile ale instanțelor de judecată. Inclusiv - acces nelimitat la toate materialele și actele organelor de drept. Pentru a implementa acest mecanism, este necesară atât disponibilitatea partenerilor de dezvoltare de a sprijini acest proiect, cât și disponibilitatea Parlamentului de a face modificări corespunzătoare în legislația Republicii Moldova.

Propunerile în domeniul legislației fiscale vizează asigurarea stabilității politicilor fiscale și vamale, ceea ce este un factor determinant pentru atragerea investițiilor. În ultimii ani, mediul de afaceri s-a confruntat cu un număr impunător de modificări în acest domeniu, fiind astfel supus provocării de a-și adapta strategiile de business, dar și incertitudinii privind planificarea activității pe termen lung.

În capitolul Relații de muncă, se menționează că legislația Republicii Moldova ce reglementează relațiile de muncă rămâne a fi unul din domeniile unde schimbările au loc cu o deosebită întârziere și dificultate. Propunerile experților FIA vizează formarea relațiilor de muncă flexibile și progresive, ca factor important în crearea unei economii competitive și atragerea investițiilor.

În capitolul Concurență sunt prezentate propunerile experților FIA care vizează stabilirea unor reguli transparente și clare pentru desfășurarea unei activități economice bazate pe condiții de concurență echitabilă.
Managementul deșeurilor este una dintre cele mai mari probleme ecologice ale Republicii Moldova. Doar un procent nesemnificativ din deșeuri este reciclat sau procesat. Acest domeniu reprezintă o problemă foarte complexă și necesită o abordare sistemică. În acest sens, FIA consideră imperios necesară elaborarea și adoptarea unui Plan de Acțiuni Național care va sta la baza activităților ulterioare de management integrat al deșeurilor.

Unul dintre cele mai vizibile fenomene ale acestui deceniu este digitalizarea economiei. Experții FIA își doresc ca fenomenul actual de digitalizare accelerată a economiei să aibă efecte pozitive asupra competitivității și facilitarea relațiilor B2B și B2G.

În capitolul Medicină și Farmaceutică, este evidențiat faptul că sectorul medical al Republicii Moldova continuă să fie preponderent constituit din instituții medico-sanitare publice. În același timp, prezența pe piața farmaceutică a medicamentelor autohtone este nesemnificativă. Este necesară susținerea producătorilor autohtoni de medicamente de către autoritățile publice, precum și o mai bună informare a populației.
Legislația actuală în domeniul funciar limitează accesul investitorilor străini de a alege domeniul funciar ca ramură pentru investiții pe termen mediu sau lung. Mai mult, în condițiile încălzirii globale, schimbărilor climatice și a modificărilor de mediu, agricultorii întâmpină dificultăți în procesul de irigare a terenurilor agricole.  În acest sens, FIA consideră oportună definitivarea și aprobarea unui nou Cod funciar.

Industria Telecom joacă un rol important în economia Republicii Moldova. Operatorii săi sunt cei mai mari angajatori și investesc constant în modernizarea infrastructurii, promovând inovația și asigurând progresul tehnologic. Capacitatea investițională a operatorilor este afectată de suprataxarea inechitabilă, ceea ce stopează dezvoltarea rețelelor și implementarea noilor tehnologii informaționale.

Prima ediție a Cărții Albe a fost publicată în 2005 și reprezintă un document cu titlu de recomandare și descrie un plan de acțiuni concret pentru ameliorarea climatului investițional din țară. Cartea Albă reflectă esența activității FIA, în calitate de Asociație, membrii căreia consideră că prin intermediul schimbului de experiență și a eforturilor comune depuse de investitorii străini poate fi creată o viziune clară a problemelor și deciziilor ce influențează pozitiv climatul investițional din Republica Moldova.

Ediția precedentă a Cărții Albe a fost prezentată în 2017 și peste 75% din propunerile FIA pentru îmbunătățirea climatului investițional au fost acceptate de Guvern sau sunt în curs de implementare. În același timp, rezumând concluziile Cărții Albe privind natura cooperării dintre investitorii străini și autoritățile RM, președintele FIA, a menționat faptul că asociația s-a distanțat fundamental de participarea la procesele politice interne și de partid ale Republicii Moldova. Singurul domeniu de interes al FIA în Moldova, de la înființarea asociației, a fost și este formarea condițiilor civilizate pentru dezvoltarea activităților antreprenoriale în particular și a economiei naționale în ansamblu.

Asociația Investitorilor Străini (FIA), este o asociație non-profit și neafiliată politic, fondată în septembrie 2003.  FIA întrunește 18 membri din 12 țări – cele mai mari companii cu capital străin din Moldova, ce au creat peste 17.000 de posturi de muncă. Volumul total de investiții – 1 mlrd 150 mln euro în toate domeniile de activitate economică a țării: agricultură, industrie, vinificație, telecomunicații, medicină, farmaceutică, distribuție, audit etc.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus