Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.10.2019

Înaltul Reprezentant UE, Federica Mogherini, la Chișinău: „Vedem schimbări pozitive în Republica Moldova”

Înaltul Reprezentant UE, Federica Mogherini, la Chișinău: „Vedem schimbări pozitive în Republica Moldova”

Prim-ministrul Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere oficială cu Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, aflată pentru prima dată în această funcție într-o vizită oficială în țara noastră.

„La Consiliul de Asociere am discutat agenda de reforme și schimbările la care trebuie să lucrăm în primul rând pentru a îmbunătăți viața cetățenilor noștri, dar și pentru a îndeplini promisiunile în raport cu instituțiile europene, pentru ca să beneficiem în continuare de susținerea Uniunii Europene. Am primit asigurări că UE va continua să fie de partea noastră, de partea cetățenilor, de partea dreptății”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, Prim-ministrul a apreciat înalt asistența continuă oferită țării noastre, menționând că 70% din exporturile noastre merg spre UE, peste 6 mii de companii autohtone au beneficiat de susținere din partea UE, au fost create peste 3 mii de locuri de muncă şi reabilitați peste 700 de kilometri de drum cu ajutorul UE.

În cadrul întrevederii oficialii au vorbit despre principalele acțiuni pe care este concentrat Guvernul în prezent: reforma justiției și lupta împotriva corupției, precum și alegerea unui Procuror General profesionist și integru. Alte subiecte abordate au fost investigarea fraudei bancare și recuperarea banilor, dar și organizarea alegerilor locale libere și corecte.

În cadrul întrevederii, oficialii au vorbit despre promovarea intereselor Republicii Moldova pe plan extern. În context, Maia Sandu a spus că Acordul de Asociere cu UE și politica de integrare europeană ne oferă cea mai realistă șansă să creăm un stat funcțional.

„De Acordul de Asociere avem nevoie noi, în primul rând, pentru că măsurile incluse acolo vor duce la îmbunătățirea standardelor de viață ale cetățenilor noștri”, a spus Șefa Guvernului, exprimând deschiderea pentru continuarea politicii de Vecinătate Estică și pentru o viziune mai ambițioasă pentru țările ca Republica Moldova, care au drept scop aderarea la Uniunea Europeană.

La rândul său, Federica Mogherini a menționat că vizita sa la Chișinău este un semnal al importanței pe care o atribuie UE parteneriatului cu țara noastră, apreciind determinarea Guvernului condus de Maia Sandu în implementarea agendei de reforme: „Vizita mea este un semnal de relansare a relațiilor între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Astăzi vedem schimbări pozitive în Republica Moldova, pentru care am lucrat cu toții împreună. Simțim responsabilitatea să sprijinim Republica Moldova nu doar financiar, politic, dar și cu semnale foarte clare și vizibile”.

Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate a mai spus că Uniunea Europeană va continua să ofere sprijin în realizarea agendei de reforme și ar putea mări sprijinul financiar pentru țara noastră.

Federica Mogherini își încheie în scurt timp mandatul, iar de la 1 noiembrie 2019, poziția de Înalt Reprezentant va fi preluată de actualul Ministru de Externe al Spaniei, Josep Borrell, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus