Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Eleonora Mitrofanova, Președintele Agenției Federale pentru problemele Comunității Statelor Independente ale compatrioților care locuiesc în afara granițelor și pentru colaborare umanitară pe plan internațional (Rossotrudnicestvo), care se află într-o vizită în Republica Moldova cu ocazia aniversării a 10-a de la deschiderea reprezentanței Agenției respective în țara noastră, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.
Șeful statului a salutat înaltul oaspete și și-a exprimat recunoștința față de partenerii ruși pentru realizarea unui șir de proiecte culturale, umanitare și educaționale în Republica Moldova. Igor Dodon a menționat importanța aprofundării cooperării, subliniind faptul că Federația Rusă este un partener strategic al țării noastre.
În cadrul discuției, oficialii au examinat planul de acțiuni comune care vor fi întreprinse pe viitor cu reprezentanța Rossotrudnicestvo în Moldova. În special, s-a menționat necesitatea extinderii programelor de instruire a studenților din Moldova în instituțiile universitare din Rusia și a stagierii cadrelor pedagogice în Rusia.
În context, părțile au vorbit despre importanța deschiderii la Chișinău a filialei unei dintre cele mai mari universități din Federația Rusă, astfel ca tinerii din țara noastră, în special, vorbitorii de limba rusă, să nu fie nevoiți să plece din Moldova pentru a studia în alte țări.
Totodată, Președintele țării a venit cu inițiativa de a realiza un amplu program de susținere multilaterală a tuturor instituțiilor preșcolare și preuniversitare din Republica Moldova în care procesul educațional se desfășoară în limba rusă. „Consider că este necesar, ca în comun cu conducerea Federației Ruse, să fie acordată asistență financiară, tehnică, didactică cetățenilor vorbitori de limba rusă din Moldova”, a specificat Igor Dodon.
Șeful statului a asigurat-o pe doamna Mitrofanova de faptul că Administrația Președintelui va acorda și în continuare o atenție deosebită păstrării și susținerii limbii ruse în țara noastră.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
08.10.2019Șeful statului a avut o întrevedere cu Președintele Agenției Rossotrudnicestvo
Comentarii (0)