Proiectul UE Twinning ”Consolidarea capacităților Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal” a organizat în Germania și Letonia, o vizită de studiu pentru un grup de deputați din Parlamentul Republicii Moldova.
Delegația a fost formată din deputații - Chiril Moțpan, președinte al comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Vasile Bolea, membru al comisiei juridice pentru numiri și imunități, Ivan Zabunov, membru al comisiei pentru drepturile omului și relațiile interetnice și Directorul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), Eduard Răducan.
Vizita de studiu a fost organizată în scop de a familiariza deputații Republicii Moldova cu cadrul legal din domeniul protecției datelor cu caracter personal din țările europene, în contextul noului proiect de lege privind protecția datelor cu caracter personal, votat în primă lectură de Parlamentul Republicii Moldova.
Conform agendei vizitei de studiu, în Germania, deputații au avut întrevederi și discuții cu conducerea Ministerului Federal de Interne, Autorității Federale de Protecție a Datelor și a Ministerului Federal al Justiției și Protecția Consumatorilor. Deputații moldoveni au pus în discuție aspectele ce au vizat problematica accesului la informație și protecția datelor cu caracter personal, interpretările telefonice în corelație cu protecția datelor și dreptul la viața privată, utilizarea abuzivă a datelor cu caracter personal, aspectul datelor cu caracter personal sensibile și utilizarea acestora, prelucrarea datelor cu caracter personal de către mass media raportat la libertatea de exprimare.
În Letonia, delegația Republicii Moldova a efectuat vizite la Ministerul Justiției, Autoritatea de Protecție a Datelor, Oficiul Ombusmanului, Curtea Constituțională, Curtea Supremă de Justiției. Deputații moldoveni au dialogat cu reprezentanții acestor instituții despre importanța protecției datelor cu caracter personal pentru Republica Moldova și adaptarea legislației moldovenești la noile cerințe ale societății moderne, repartizarea sarcinilor Oficiului Ombudsmanului și rolul acestuia în cazurile inițiate de Ombudsman, jurisprudența letonă și interpretarea principiilor constituționale în Letonia, principiile statului de drept, transparența în furnizarea informațiilor, echilibrarea drepturilor, interacțiunea dintre viața privată și interesul public, etc.
În cadrul întrevederilor ce au avut loc la Parlamentul Germaniei și al Letoniei, discuțiile au fost axate pe schimbul de opinii cu privire perspectiva europeană a Republicii Moldova. Racordarea legislației moldovenești privind protecția datelor cu caracter personal la cea europeană a fost apreciată pozitiv în contextul dezvoltării de mai departe a economiei țării noastre.
Vizita de studiu a avut loc în cadrul Proiectului Twinning ”Consolidarea capacităților Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al RM”, finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul este implementat, în perioada octombrie 2017 – ianuarie 2020, de către Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ) și Ministerul Justiției din Letonia, anunță Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.