Decizia a fost luată miercuri la ședința guvernului. Potrivit ministrului afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, deoarece în această regiune există un număr foarte mare de cetățeni ai Republicii Moldova, crearea acestui birou era absolut necesară. Postul consular vine să răspundă multiplelor solicitări ale diasporei, dar și să fluidizeze solicitanții de servicii consulare în Regatul Spaniei. Oficiul va acoperi inclusiv asistența de care au nevoie și conaționalii noștri din sudul Franței.
Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a anunțat faptul că în cadrul Consulatului din Frankfurt va mai activa încă un consul. Decizia vine după ce Diaspora moldovenească a solicitat să fie asigurată funcționalitatea continuă a misiunii, mai ales că prezența cetățenilor din Republica Moldova în această zonă este în creștere, iar numărul acțiunilor consulare s-a dublat în ultimii 3 ani. Alocarea celei de-a doua unități de personal va debloca activitatea curentă a Consulatului General, care stagnează în legătură cu rechemarea și eliberarea din funcție a Șefului de misiune precedent.