Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.10.2019

Peste 360 de companii producătoare de mașini și echipament agricol, gospodării țărănești și fermieri, participă la MOLDAGROTEH și FARMER

Peste 360 de companii producătoare de mașini și echipament agricol, gospodării țărănești și fermieri, participă la MOLDAGROTEH și FARMER

Peste 360 de companii producătoare de  mașini și echipament agricol, companii agricole, gospodării țărănești și de fermieri, asociații naționale de specialitate, organizații financiare și reprezentanți ai institutelor de cercetare, participă în perioada 16 - 19 octombrie 2019, la ediția de toamnă a expozițiilor internaționale  MOLDAGROTECH și  FARMER.

Participanți din Republica Moldova, Austria, Germania, Italia, România, Rusia, Turcia, Republica Cehă și Ucraina își prezintă în aceste zile cele mai avansate mașini, echipamente și servicii pentru agrobusiness, ocupând cel mai extins segment al expoziției, iar în pavilioanele expoziționale și pe spațiile în aer liber se desfășoară târgurile “Animal show” și “Toamna de Aur”, anunță Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Astfel, sunt prezentate tractoare, mașini de lucrat solul și semănătoare, utilaje de fertilizare și de protecție a plantelor, echipamente de recoltare, de pregătire a furajelor, utilaje pentru lucrarea solului post-recoltare și depozitare a culturilor, mașini de încărcare-descărcare, transport special, echipamente pentru servicii tehnice, piese de schimb, echipamente pentru creșterea animalelor și păsărilor de curte. Mașini și echipamente agricole ale producătorilor de top din lume, printre care tractoare și combine din clasa premium ”CASE” I.H., precum și ”Maschio Gaspardo” (Italia), ”Vaderstad” (Suedia), ”Gregoire Besson” (Franța) și altele. De asemenea, sunt prezentate noutăți în domeniul sistemelor de aprovizionare cu apă și irigare în agricultură, sistemele de irigare prin picurare de generație nouă, servicii pentru proiectarea, instalarea și întreținerea sistemelor de irigare, mașini pentru lucrări de ameliorare a terenurilor, precum și îngrășăminte și produse pentru protecția plantelor, echipamente pentru industria alimentară și de prelucrare, echipamente pentru hrănirea animalelor, tehnologii de economisire a energiei.

În pavilionul nr. 3, târgul «Toamna de Aur» oferăvizitatorilor cele mai proaspete, gustoase și ecologice legume, fructe, precum și puieți, răsaduri și multe altele, direct de la producător. 

În cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a expozițiilor, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu, a vorbit despre importanța evenimentului ca și platformă de comunicare eficientă, de schimb de experiență și stabilire de contacte cu potențialii parteneri din țară și străinătate, menționând: ”Aceste expoziții servesc o bună platformă de expunere a tehnicii agricole performante pentru realizarea procesului tehnologic, în condițiile climatice actuale și dezvoltarea businessului în complexul agroindustrial al Republicii Moldova,  precum și a produselor și serviciilor locale din domeniu. Evenimentul facilitează interacțiunea dintre beneficiarii și producătorii din domeniul agriculturii și va favoriza modelarea cererii și ofertei, precum și încheierea tranzacțiilor directe. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului susține și contribuie prin politicile sale la dezvoltarea domeniului  agroindustrial. Totodată, acordă suport financiar, prin mecanismul de subvenționare din Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. De menționat faptul că, cea mai mare pondere a solicitărilor, peste 30 la sută, sunt direcționate către tehnica și utilajul agricol, Astfel în 2018, acest suport a constituit 292,4 mil. lei”.

Georgeta Mincu a menționat că programul expozițiilor include și conferințe științifice, seminare cu participarea specialiștilor din comunitatea științifică de specialitate și expozanți.

Totodată, vor fi organizate concursul „Noutatea anului”, la care s-au înscris 26 de companii - producători și distribuitori de mașini și echipamente pentru sectorul agricol, industria, care vor prezenta pentru jurizare peste 40 de mostre de echipamente agricole de producție locală și străină pentru sectorul agroindustrial, precum și produse fitosanitare și îngrășăminte. Marele premiu va fi adjudecat pentru contribuția specială la modernizarea complexului agroindustrial din Moldova.

Concursul «Fermer-lider», al cărui scop este de a promova produsele locale organice și de a aplica tehnologii inovatoare în procesul de producție. Aici vizitatorii vor beneficia de oportunitatea de a afla metode moderne în agricultură, soiuri noi de plante și alte realizări ale fermierilor din Republica Moldova.

Ziua Tinerilor „Agrogenerație” va reuni tineri specialiști și studenți din domeniul industriei agricole care vor prezenta lucrări științifice, precum și inovații în domeniu.

Evenimentul este organizat de Centrul Internațional de Expoziții ”Moldexpo” S.A, sub patronatul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și cu suportul Federației Naționale a Fermierilor din Moldova. Obiectivul fiind de a oferi industriei agricole locale utilaje și tehnologii moderne, ce ar contribui la sporirea eficienței și creșterea profiturilor în agricultură.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus