Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
31.10.2019

Spălare de bani, prin Rusia, în sumă de aproape jumătate de milion de lei, proveniți din escrocherie

Joi, 31 octombrie 2019, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a doi tineri acuzat de spălare de bani în sumă de circa 500.000 lei, proveniți din escrocherie, ca urmare a înșelării persoanelor precum că le-ar vinde droguri.

Mai exact, adevărații făptași au creat o schemă de introducere prin contrabandă a drogurilor în sumă de aproximativ 9 milioane de lei pe teritoriul Moldovei, de comercializare a lor, precum și de spălare a banilor rezultați din  această activitate criminală. Iar paralel cu activitatea acestora, cei doi tineri trimiși în judecată pretindeau că vând aceleași produse, din aceeași grupare (fără ca să cunoască membrii acelei grupări), dar de fapt după primirea banilor nu le livrau produsele, ci comiteau și fapta de spălare a banilor.

Astfel, procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Direcției Investigarea Fraudelor Economice a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, au documentat pe parcursul unui an de zile activitatea acestora, în scopul acumulării materialului probatoriu necesar cercetării faptelor. Potrivit datelor acumulate, schema infracțională era realizată de către învinuiţi – membri ai unei grupări criminale – prin intermediul a 5 canale de comunicare securizată în aplicația de mesagerie rapidă „Telegram”. Acolo, aceștia publicau informații despre comercializarea drogurilor și le permiteau să intre doar utilizatorii de încredere care erau recomandați reciproc, iar persoanele terțe nu aveau acces pe acest canal.

Potențialii cumpărători primeau indicații referitor la modalitatea de procurare a drogurilor și anume: aceștia trebuiau să-i expedieze administratorului canalului o imagine fotografică din preajma terminalelor de plăți electronice. Ulterior, aceștia primeau detaliile contului bancar sau un portmoneu electronic, unde urmau să depună banii. Drept confirmare a depunerii banilor, cumpărătorul de droguri expedia administratorului canalului  o fotografie a bonului fiscal, care confirma alimentarea contului bancar sau a portmoneului electronic, iar ulterior primea o adresă în aplicatia IMGUR, I.POSTIMG.CC, sau alte aplicații de localizare, de unde urmau să ridice drogurile.

În aceste scopuri, făptașii au deschis  conturi electronice virtuale în diferite sisteme de plată nebancare de tip:  „Bpay.md”, ”Yandexmoney”, „Webmoney”, „Payways systems”, „QIWI”, precum și portmonee electronice pentru operațiuni cu  criptovaluta de tip „Bitcoin” și „Laitcoin”.

În paralel cu această grupare criminală, activau și doi tineri cu vârste de 20 de ani, care nu-i cunoșteau pe membrii grupării criminale. Cei doi tineri, deci au creat canale cu denumiri asemănătoare în rețeaua „Telegram” unde publicau aceleași anunțuri despre vânzarea drogurilor.  După ce banii erau depuși pe contul bancar sau în portmoneul electronic indicat de cei doi tineri, potențialii cumpărători erau înlăturați din canalul de comunicare și le era blocat accesul. În acest mod, făptașii au dobândit ilicit bunurile altor persoane, prin escrocherie.

Următorul pas al celor doi tineri era să evite situațiile în care ar fi putut găsiți de oamenii legii. Astfel, aceștia converteau sumele în ruble rusești, iar criptovaluta o converteau în „Qiwi” - ruble rusești. Mai mult decât atât, mijloacele bănești acumulate pe conturile portmoneelor electronice din Moldova, le transferau pe altele din Rusia și apoi din nou în Moldova, convertiți în lei moldovenești, pe conturile deschise într-o bancă comercială.
 
Astfel, în perioada februarie 2018 – august 2019 pe conturile bancare  deschise în  Moldova, aceștia au transferat bani proveniți din aceste activități în sumă de 482 395,09 lei, pe care îi extrăgeau zilnic din bancomatele din Chișinău ale băncii.

Pentru faptele comise, tinerii riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani, și respectiv până la 4 ani. Membrii grupării criminale care comercializau drogurile sunt cercetați în stare de arest, în cadrul altei cauze penale, anunță Procuratura Generală.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus