Comisia Electorală Centrală a prezentat rezultatele preliminare ale turului doi al alegerilor locale generale din 3 noiembrie 2019. În cele 1 042 de secții de votare, organizate pentru acest scrutin, s-a înregistrat o prezență de 647 781 de votanți, ceea ce reprezintă 40,34 la sută din numărul tuturor alegătorilor incluși în listele electorale. În municipiul Chișinău și-au exercitat dreptul la vot 240 574 de alegători sau 37,78 % din cei așteptați la urne.
Pentru suplinirea a 384 de mandate de primar, în cadrul alegerilor de ieri, au concurat 768 de candidați.
Codul electoral prevede că, la al doilea tur de scrutin, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Potrivit informațiilor deținute, în trei localități din țară, candidații la funcția de primar în turul II al alegerilor, au obținut un număr egal de voturi (comuna Bălăbănești din raionul Sîngerei, satul Hirișeni din raionul Telenești și satul Hirova din raionul Călărași).
Conform datelor CEC, în urma scrutinului din 3 noiembrie, blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS” a obţinut 91 funcţii de primar, Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” - 83 mandate, Partidul Democrat din Moldova - 71, Partidul Politic „Șor” - 30, Partidul Liberal Democrat din Moldova - 22, Partidul politic „Partidul Nostru” - 14, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova - 6, Partidul Politic „Partidul Unității Naționale” - 5, Partidul Politic „UNIUNEA SALVAȚI BASARABIA” - 4 mandate.
Potrivit datelor preliminare, profilul primarilor aleși în turul II de scrutin arată în felul următor:
din cei 384 de primari aleși – 300 (78,1%) sunt bărbați și 84 (21,9%) sunt femei;
cel mai tânăr primar ales are vârsta de 25 de ani;
100 de primari – au vârsta cuprinsă între 26 și 40 de ani;
168 – între 41 și 55 de ani;
114 – între 56 și 70 de ani;
iar cel mai vârstnic primar ales ieri – are 72 de ani.
49 dintre primarii aleși - au fost candidați independenți, iar – 335 - reprezintă o formațiune politică.
Menționăm că informaţia prezentată poartă un caracter preliminar până la prezentarea, la CEC, de către organele electorale. a documentelor în original.