Cu cinci luni în urmă, ne-am adunat în această sală. Am făcut împreună un lucru care atunci părea imposibil. Majoritatea parlamentară, formată pe 8 iunie, a fost creată cu obiectivul de a elibera țara din captivitate, de a elibera justiția, mass-media și instituțiile statului.
Asta am promis oamenilor atunci când am mers în campanie în sute de sate și zeci de orașe ale Moldovei. Pentru asta am acceptat guvernarea în condiții extrem de grele. Curățarea justiției a fost și rămâne scopul numărul 1 al activității noastre.
Doar dacă drepturile oamenilor sunt apărate, legile respectate, iar cei care încalcă legile sunt pedepsiți, doar așa putem construi o țară în care oamenii vor să trăiască omenește: cu nivel de trai demn, cu infrastructură bună, cu investiții sigure și speranță de viață în creștere. Pentru asta avem nevoie de justiție independentă și funcțională, de justiție adevărată. E crucial ca acest mecanism să funcționeze.
Reforma justiției nu este moftul meu personal. E promisiunea pe care am făcut-o oamenilor, iar eu îmi respect promisiunile. Oamenii cer dreptate – pentru asta suntem aici.
Nu pot sta cu mâinile în sân să urmăresc cum instituțiile statului își găsesc câte un stăpân nou. Am căutat să fim corecți, incluzivi până acum - și unde am ajuns? De fiecare dată s-a intervenit. S-au găsit metode, trucuri ingenioase, scheme și șiretlicuri.
Am remarcat intervențiile de la acele concursuri, ele ne-au nemulțumit, dar am considerat atunci că putem trece cu vederea acele derapaje pentru ca majoritatea să poată munci împreună pentru a face regulă în justiție.
Da, noi am făcut anumite compromisuri. Le-am făcut pentru a reuși să îndeplinim obiectivul principal - o Procuratură independentă, o justiție adevărată. Lupta pentru Procurorul General este ultima redută. Este linia roșie. În această preselecție nu pot admite niciun derapaj - rolul procurorului general este prea important pentru sistemul justiției, iar ingerințele rău intenționate ne pot costa pe toți - pe cetățenii Republicii Moldova - prea mult.
Moldova a trecut prin mai multe reforme ale justiției, le-am văzut cu toții. Am avut și o sumedenie de procurori aleși prin mecanisme serioase. Au fost create multiple structuri care trebuiau să apere justiția de tentative de capturare – Consiliul Superior al Procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituțională.
Și totuși efectul acestor intervenții s-a lăsat așteptat - bunele intenții nu au produs rezultat, fiind neutralizate de înțelegeri politice ascunse.
Funcția de procuror a fost tranzacționată pe sub masă între partide, iar atunci când procurorul comitea abuzuri, nimeni dintre politicieni nu-și asuma răspunderea pentru ele. Politicienii arătau cu degetul unul la altul și se acopereau cu declarații despre falsa independență a procurorului.
Eu am decis să procedez altfel. Îmi asum răspunderea politică pentru procesul de identificare a candidaților la funcția de procuror general. Voi identifica și verifica personal oameni onești, curajoși și bine intenționați și îi voi propune Consiliului Superior al Procurorilor.
În acest sens, mă încurajează poziția Comisiei de la Veneția, exprimată în alte situații similare, potrivit căreia selectarea Procurorului General trebuie să se facă astfel încât să obțină încrederea publicului, iar selectarea Procurorului General cu implicarea puterii executive și legislative ar oferi mai multă legitimitate democratică acestei proceduri.
Așadar, consideră Comisia de la Veneția, este rezonabil ca un guvern să dorească să participe în procesul de selecție a Procurorului General pe motiv că combaterea criminalității este crucială pentru buna funcționare a instituțiilor statului.
În aceste câteva luni de coabitare politică, ați avut ocazia să mă cunoașteți bine. De aceea, știți că sunt sinceră atunci când declar că o voi face anume pentru că vreau să avem un procuror cu adevărat independent, nu unul politic.
Eu voi da socoteală în fața oamenilor, de aceea sunt cea mai interesată ca următorul Procuror să se subordoneze doar legii și Constituției, nu unui stăpân. Angajamentul meu este să avem un procuror liber.
Sarcina noastră principală este să construim un stat pentru oameni. O justiție adevărată și funcțională este cheia pentru ca un asemenea stat să poată fi construit.
Ați văzut cu toții proiectul de lege pe care îl prezint azi. Iată ce prevede acesta:
Prim-ministrul preselectează cel puțin doi candidați la funcția de Procuror General, în funcție de pregătirea și abilitățile lor profesionale, de integritate și de alte calități personale, și transmite lista candidaților preselectați și dosarele acestora Consiliului Superior al Procurorilor.
Altfel spus, Prim-ministrul înaintează o listă scurtă de candidați către CSP. Ulterior, CSP poate alege unul dintre cei propuși de Prim-ministru și propune candidatul la funcția de Procuror General Președintelui țării. Mecanismul este similar cu cel propus și votat în luna septembrie, și prevede suficiente măsuri de echilibrare a instituțiilor implicate.
Legea mai prevede că instituțiile responsabile vor fi obligate să prezinte toate informațiile pe care le dețin pentru a verifica integritatea candidaților.
O altă prevedere a legii este că Prim-ministrul poate institui o comisie pentru evaluarea activității Procurorului General, în caz de imixtiune ilegală în activitatea unui alt procuror sau în caz de intervenție ilegală, de orice natură, pe lângă autorități, instituții ori funcționari pentru soluționarea oricărei chestiuni, sau în caz de comitere a unor acțiuni ce afectează grav imaginea Procuraturii ori independența procurorilor.
Ne propunem să promovăm oameni profesioniști și integri pentru funcția de Procuror General. Buna funcționare a Procuraturii depinde de curajul, viziunea și integritatea Procurorului General și de capacitatea tuturor angajaților acestei instituții de a-și face treaba corect, după litera și spiritul legii, în interes public.
Doar așa Procuratura va câștiga încrederea oamenilor.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
08.11.2019Premierul Maia Sandu a prezentat proiectul pentru modificarea Legii Procuraturii în Parlament
Comentarii (0)