Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi a informat reporterii despre rezultatele consultărilor de astăzi ale fracțiunii PSRM cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
Zinaida Greceanîi a menționat că, înainte de consultările cu șeful statului, fracțiunea PSRM a avut o ședință separată cu privire la situația politică creată.
“Nu noi am provocat criza politică. Aceasta a fost cauzată de acțiunile premierului Maia Sandu, care a decis că poate unilateral să își asume întreaga responsabilitate pentru tot ceea ce se întîmplă în țară”, a remarcat președintele PSRM.
Ea a declarat că PSRM se pronunță împotriva alegerilor parlamentare anticipate. De aceea, fracțiunea a luat o decizie, care a fost raportată și președintelui, despre disponibilitatea de a forma o nouă majoritate parlamentară cu blocul ACUM, conform acordurilor anterioare.
„Propunem oficial blocului ACUM să creăm o nouă majoritate parlamentară, dar în condiții noi care implică o nouă structură a Guvernului, nu așa cum a fost pînă acum cînd blocul ACUM a preluat întreaga responsabilitate pentru guvernare. Plus la aceasta, cu un nou candidat la funcția de Prim-ministru. Aceasta este poziția noastră oficială”, a spus Zinaida Greceanîi.
Președintele PSRM a menționat că, chiar dacă blocul ACUM nu este pregătit să examineze această posibilitate, fracțiunea PSRM nu poate permite inițierea alegerilor parlamentare anticipate.
„Țara nu are nevoie de alegeri parlamentare anticipate. De aceea, vom examina orice candidat propus de Președintele Republicii Moldova pentru funcția de Prim-ministru, chiar dacă nu există o majoritate parlamentară”, a spus Zinaida Greceanîi.
Președintele Partidului Socialiștilor a subliniat că PSRM nu examinează crearea unei majorități parlamentare cu alte fracțiuni politice, anunță PSRM.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
13.11.2019Fracțiunea PSRM a propus blocului ACUM să creeze o majoritate parlamentară în baza unor noi condiții
Comentarii (0)