Primăria municipiului Chișinău informează că vineri, 15 noiembrie, a.c., a avut loc ședința de constituire a Consiliului municipal Chișinău. La ședință au participat 47 din cei 51 de consilieri aleși.
În cadrul ședinței, Edilului capitalei, Ion Ceban, i-au fost înmânate colanul și eșarfa de Primar, iar aleșii locali și-au primit legitimațiile de consilieri. De asemenea, s-a anunțat despre crearea fracțiunilor în cadrul Consiliului municipal Chișinău.
Ion Ceban le-a urat mult succes consilierilor, menționând că există multe lucruri ce urmează a fi realizate împreună, în contextul în care, atât Primarul General cât și actuala componență deliberativului local și-au asumat angajamente clare în fața chișinăuienilor. „În această perioadă trebuie să ne concentrăm pe problemele municipiului și așteptările oamenilor: trebuie să avem în scurt timp drumuri bune și trotuare reparate, fondul locativ dezvoltat, eliminarea corupției. Cetățenii și-au încredințat votul și i-au ales pe cei mai buni. Îmi doresc ca Chișinăul să devină o capitală europeană!”, a mai declarat Primarul General.
Actuala componență a CMC este reprezentată de 8 formațiuni politice: Partidul Socialiștilor, Blocul ACUM (Platforma DA și PAS), Partidul Liberal, Partidul ȘOR, Partidul Democrat, Mișcarea Forța Nouă, Partidul Unității Naționale și Partidul Comuniștilor.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.11.2019Ședința de constituire a Consiliului municipal Chișinău
Comentarii (0)