Republica Moldova și Statul Israel trebuie să-și valorifice plenar potențialul cooperării comercial-economice, a declarat speakerul Zinaida Greceanîi la întrevederea cu un grup de oameni de afaceri din această țară, aflați în Moldova cu ocazia participării la Forumul ”Moldova Business Week 2019”.
”Realizările și investițiile israeliene sunt binevenite în țara noastră, contăm mult pe contribuția Dumneavoastră, în special a oamenilor de afaceri israelieni, originari din Republica Moldova”, a subliniat Președintele Parlamentului.
Orit Kleiman, Vicepreședintele Camerei de Comerț Statul Israel-Republica Moldova, a relevat despre intenția companiilor israeliene de a investi în economia Republicii Moldova în domeniile agriculturii, sănătății, IT, turismului, în piața financiară și agricultura performantă.
Părțile au convenit asupra continuării discuțiilor între instituții de resort, administrații publice locale și companii din ambele state.
La întrevedere au participat președintele Grupului de prietenie cu Statul Israel, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Vladimir Odnostalco, și Ambasadorul Republicii Moldova în Statul Israel, Gabriela Moraru, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.11.2019Moldova și Israelul trebuie să-și valorifice potențialul cooperării economice
Comentarii (0)