Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, l-a primit pe Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan. În cadrul discuțiilor purtate a fost efectuat un schimb de opinii referitor la stadiul actual al relațiilor bilaterale moldo-americane, fiind examinate modalitățile de impulsionare ale acestora în spiritul aprofundării dialogului strategic RM-SUA. Totodată, interlocutorii au trasat principalele direcții de cooperare pentru perioada imediat următoare.
Ministrul Ciocoi și-a exprimat interesul de a consolida cooperarea moldo-americană, în domenii de interes comun, printre care cel comercial-economic și umanitar. Apreciind sprijinul acordat de SUA în procesele democratice din Republica Moldova, șeful diplomației moldovenești a evidențiat importanța fortificării continue a dialogului politic bilateral.
Potrivit MAEIE, interlocutorii au agreat faptul că o prioritate, la etapa actuală, o constituie valorificarea potențialului existent al dialogului strategic dintre Republica Moldova și SUA, cât și cooperarea în sfera combaterii corupției și a consolidării statului de drept.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.11.2019Ministrul Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova
Comentarii (0)