Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.12.2019

Banca Mondială lansează un proiect de asistență tehnică în vederea evaluării și diagnosticării sectorului de transport feroviar din Moldova

Banca Mondială lansează un proiect de asistență tehnică în vederea evaluării și diagnosticării sectorului de transport feroviar din Moldova

Îmbunătățirea drumurilor locale și dezvoltarea sectorului feroviar au fost principalele subiectele discutate în cadrul ședinței dintre ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, și echipa de experți ai Băncii Mondiale, condusă de Directorul de țară pentru Moldova, Anna Akhalkatsi.

„Vom aprecia susținerea Băncii Mondiale privind reorganizarea Căii Ferate din Moldova (CFM). Cred că această reformă va avea un impact foarte important asupra economiei țării. Deja a fost semnat contractul de procurare a locomotivelor, iar în 2020 urmează să vină primele locomotive. Atâta timp cât nu vom avea un parc modern de locomotive, nu vom putea convinge potențialii clienți să aleagă transportul feroviar în schimbul transportului rutier. În același timp, îmi doresc să fie eliminat monopolul din acest sector, să existe un mediu concurențial transparent și echitabil, iar călătorii să se bucure de servicii calitative”, a declarat Anatol Usatîi.

De asemenea, în cadrul întrevederii Anna Akhalkatsi  a anunțat despre lansarea în cel mai scurt timp a unui proiect de asistență tehnică în vederea evaluării și diagnosticării sectorului de transport feroviar, având scopul estimării potențialului și identificării direcțiilor de dezvoltare a întreprinderii CFM.

Un alt subiect abordat a fost despre implementarea și continuitatea proiectul „Îmbunătățirea drumurilor locale” și suportul fundamental al Băncii Mondiale în vederea realizării cu succes a proiectului. Programul are obiectivul de a asigura accesibilitatea populației la cele mai importante instituții.

Totodată, Ministerul Economiei și Infrastructurii a menționat despre problemele întâmpinate de antreprenori în cadrul realizării proiectelor, accentuând procesul de obținere a garanțiilor bancare pentru obținerea plăților în avans în mărime de până la 10%, acestea fiind incomparabil de mari luând în considerare piața bancară externă. Posibilele modificări se referă la micșorarea costului acestor garanții, care vor fi discutate pe platformele economice în timpul apropiat.

Anna Akhalkatsi a declarat că aceste proiecte sunt foarte importante și necesare cetățenilor Republicii Moldova, totodată menționând că, Banca Mondială va acorda suport în vederea realizării reformelor propuse, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus