Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
10.12.2019

30 de zile de arest preventiv pentru o suspectă de trafic de persoane

O suspectă de trafic de ființe umane a fost reținută în flagrant pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce intenționa să părăsească Moldova, alături de o potențială victimă. Anterior plasării acesteia în arest, la solicitarea procurorilor, reținerea ei, dar și toate acțiunile de documentare au fost desfășurate sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Principal, de către ofițerii de investigații ai Poliției de Frontieră și reprezentanții Direcției de Poliție Chișinău.

Principala figurantă este o tânără de 25 de ani, cetățeană a Moldovei, care avea rolul de recrut, precum și perfecta actele de călătorie şi organiza transportarea tinerelor în Germania. Aceasta era parte a unei grupări criminale, care din contul membrilor perfecta pașapoartele pentru plecarea în străinătate şi alte acte necesare pentru aflarea în Uniunea Europeană, iar veniturile promise de traficanți se ridicau anual la circa 75.000 EUR per persoană.

În vederea documentării acțiunilor membrilor grupului criminal organizat a fost infiltrată o angajată a Direcției de Poliție Chișinău, în calitate de investigator sub acoperire. Învinuita, deci, a fost urmărită până în momentul ambarcării sale la cursa Chișinău – Dortmund, Germania. Tânăra o însoțea pe polițistă, care avea rolul de victimă și, conform schemei, ultima urma să fie preluată de către membrii filierei de trafic de ființe umane, cu scopul exploatării sexuale în Uniunea Europeană.

În preambul, din luna mai curent a fost inițiată o operațiune pe linia destructurării unei grupări criminale specializate pe trafic de ființe umane, unde erau vizate mai multe persoane, cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, stabilite cu traiul în Germania. Urmare a măsurilor speciale de investigații, efectuate în cadrul cauzei penale pornite, s-a constatat că întru realizarea intențiilor infracționale comune, îndreptate la recrutarea persoanelor în scopul exploatării sexuale comerciale și transportarea acestora peste hotarele Republicii Moldova, prin intermediul internetului suspecții identificau tinerele moldovence. Aceștia le promiteau remunerare bănească şi condiții de trai decente în Germania. Ulterior, ajungând la locul de destinație, urmau să fie preluate de către alţi membri ai reţelei internaţionale de trafic de fiinţe umane pentru a fi adăpostite în apartamente, închiriate cu acest scop. În gruparea criminală respectivă, rolurile complicilor erau diferite, îndreptate spre obţinerea rezultatului final comun.

În consecință, tânăra moldoveancă a fost reținută și plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, la solicitarea procurorilor, începând din data de 29 noiembrie 2019. Măsurile procesual penale continuă, în vederea identificării tuturor membrilor grupării și tragerea lor la răspundere.

Pentru fapta comisă, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, anunță Procuratura Generală.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus