Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.12.2019

Mai multe legi vor fi modificate pentru a spori disciplina în domeniul urbanisticii și calitatea în construcții

Mai multe legi vor fi modificate pentru a spori disciplina în domeniul urbanisticii și calitatea în construcții

Comisia economie, buget și finanțe a prezentat raportul pe marginea proiectului de lege pentru modificarea și completarea mai multor acte legislative, inclusiv Legii privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului, Legii privind calitatea în construcții, Legii privind administrația publică locală, Legii privind descentralizarea administrativă.

Proiectul stabilește că conducerea nemijlocită a activității de urbanism în localități se efectuează de către autoritățile administrației publice locale, în conformitate cu documentația de urbanism, iar Regulamentul local de urbanism va fi parte componentă a planului urbanistic general.

De asemenea, modificarea Legii privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului presupune că în procesul de elaborare a documentației de urbanism și amenajare a teritoriului, procedura de evaluare strategică de mediu prealabilă va fi efectuată de primarul localității. Totodată, prin modificarea legii privind administraţia publică locală se propune ca în competenţele consiliului raional să intre atât planul de amenajare a teritoriului raional, cât și planul urbanistic general al localităților rurale din componența raionului.

Proiectul propus stabilește o ierarhie obligatorie a documentației de urbanism – începând cu planul urbanistic general al localității și până la planul urbanistic de detaliu. Stabilirea ierarhiei va exclude acțiunile orientate spre înlocuirea planului urbanistic general al localității cu alte documente, ceea ce provoacă dezvoltarea haotică a localităților.

De asemenea, întru armonizarea legislației naționale în domeniul construcției cu cea a UE se propune stipularea prin lege a unei noi exigențe – ”utilizarea sustenabilă a resurselor naturale”.

Proiectul de lege are câteva anexe prin care se dau exemple de cereri pentru obținerea actelor permisive, dar și se fac propuneri de modificare a celor existente, inclusiv prin completarea cu informații suplimentare, de exemplu – cu numărul cadastral al imobilului sau terenului.

O altă lege – cu privire la statutul municipiului Chișinău - propune suplimentarea funcțiilor consiliului local și ale primarului general privind inițierea, elaborarea, avizarea și aprobarea documentației de urmanism și amenajare a teritoriului.

De asemenea, se propune excluderea noțiunilor ”extravilan” și ”intravilan” din legislație ca fiind depășite.

Toate propunerile de moficare a legislației au menirea de a elimina favorizarea construcțiilor neautorizate și a reduce numărul de conflicte generate de acestea.
”Scopul acestora este disciplinarea și monitorizarea în domeniul urbanisticii și calității în construcții, precum și reglementarea mai eficientă a documentației de autorizare în domeniile respective”, notează autorii.

Proiectul de lege a fost susținut de Comisia economie, buget și finanțe, în prima lectură, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus