Securitatea energetică și coordonarea scenariilor privind eventualele situații de criză, propuneri privind crearea unui Oficiu al avocatului pentru protejarea și susținerea Întreprinderilor Mici și Mijlocii – au fost unele dintre subiectele discutate în cadrul întâlnirii ministrului Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan. De asemenea, oficialii au discutat despre îmbunătățirea procesului de privatizare a bunurilor publice, precum și despre elaborarea legislației în domeniul securității cibernetice.
Anatol Usatîi a declarat că în realizarea priorităților Guvernului Republicii Moldova atât asistența tehnică, cât și sprijinul financiar al SUA este absolut necesar pentru țara noastră.
De asemenea, ministrul a menționat că și în continuare contează pe suportul Ambasadei SUA privind elaborarea legislației în domeniul securității cibernetice, în special privind asigurarea unui nivel ridicat de securitate a rețelelor şi sistemelor informatice.
Un alt subiect abordat în cadrul întrevederii a vizat obstacolele întâmpinate de agenții economici americani privind importul de cartofi dulci din Carolina de Nord, și realizarea unui proiect investițional în acest sens în Republica Moldova. Astfel, oficialii au convenit asupra pașilor care urmează a fi întreprinși de către instituțiile responsabile în vederea facilitării accesului pe piața Republicii Moldova a produselor de origine americană, precum și cu scopul de a atrage investiții străine directe în țară.
Menționam că, volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii, în perioada ianuarie-septembrie 2019 a înregistrat suma de circa 72,56 milioane USD, și a crescut cu 3,36% în comparație cu aceeași perioadă a anului 2018.
După valoarea volumului comerțului bilateral, SUA se află pe locul 18 la nivel mondial printre principalii parteneri comerciali ai Moldovei, cu o pondere de 1,15% din volumul comerțului total al țării, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.12.2019Perspectivele cooperării moldo-americane discutate la Ministerul Economiei și Infrastructurii
Comentarii (0)