Curtea de Conturi a examinat, în cadrul ședinței din 13 decembrie curent, Raportul auditului conformității procesului de privatizare a Întreprinderii de Stat Compania Aeriană „Air Moldova”. Misiunea de audit a fost realizată la solicitarea Parlamentului și a avut drept scop oferirea asigurării rezonabile asupra conformității aplicării de către factorii de decizie a cadrului normativ în exercitarea atribuțiilor de privatizare a Î.S CA „Air Moldova”.
Probele de audit obținute au fost colectate în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Proprietății Publice (APP), Întreprinderii de Stat Compania Aeriană Air Moldova (Î.S. CA „Air Moldova”), Autorității Aeronautice Civile și alte entități implicate în privatizarea întreprinderii, care au fost supuse procedurilor de audit, fiind efectuate testări de fond și evaluări analitice, comparații, observații și recalcule.
În anul 2018, de către APP, în calitate de vânzător al patrimoniului public au fost expuse, prin diferite metode de privatizare, mai multe bunuri proprietate publică a statului, printre care și Î.S. CA „Air Moldova”.
Î.S. CA „Air Moldova” din momentul instituirii și până la privatizare a fost unicul operator aerian național cu capital de stat, care avea drept activitate de bază transportarea aeriană a pasagerilor, mărfurilor și poștei, comercializarea biletelor avia și alte activități, având o acoperire a pieții aviației civile naționale de cca 43%.
Fondatori ai Î.S. CA „Air Moldova” au fost succesiv 8 autorități publice centrale, care au contribuit la dezvoltarea companiei ca brand de țară.
În anii 2015-2018, flota Companiei Aeriene, cu care a asigurat activitatea de zbor, a avut o tendință de majorare, cele mai multe avioane fiind utilizate în cadrul unor acorduri dry lease și wet lease. Totodată, în perioada analizată, întreprinderea a asigurat și majorarea numărului de pasageri transportați anual, respectiv mărindu-se și numărul zborurilor efectuate.
În vederea asigurării activității aeriene, în perioada anilor 2015-2018 cheltuielile întreprinderii au avut de asemenea o tendință de majorare, însă veniturile din cursele operate, în anii 2015, 2017 și 2018 nu au fost suficiente, astfel încât cursele neprofitabile au generat pierderi.
În decursul unui an, noul management, în vederea realizării obiectivelor strategice trasate, atât prin prisma contractului de vânzare-cumpărare, dar și a Strategiei de dezvoltare a asigurat achitarea de către noua întreprindere a 83 % din datoriile de 1 mld. 122 mil. lei înregistrate la momentul semnării contractului, din resursele activității financiare, fără contribuția nemijlocită a cumpărătorului.
Astfel, în anul 2018, în luna octombrie, Î.S. CA „Air Moldova” a fost vândută contra sumei de 50 mil. lei către SRL „Civil Aviation Group” întreprindere, înființată la 23 august 2018, de către 3 fondatori – 2 persoane fizice originare din Republica Moldova – fără experiență demonstrată în activitatea aeronautică, care dețineau împreună 51% din cotele părți ale societății, și compania aeriană românească Blue Air, care deținea 49% din cota parte a noului SRL, ceea ce reprezenta garanția de experiență pentru Comisia de concurs.
Începând cu anul 2013 au existat mai multe tentative de privatizare a Î.S. CA „Air Moldova”.
În anul 2018, procedura de privatizare a fost reinițiată, astfel încât în mai 2018, de către Agenția Proprietății Publice au fost recontractați experți în vederea evaluării bunurilor și patrimoniului Î.S. CA „Air Moldova”. Astfel, APP a încheiat cu 3 evaluatori, 4 contracte de achiziții publice în valoare totală de 258 mii lei.
În consecință, valoarea estimativă propusă comisiei de concurs a bunului expus la privatizare a constituit 48,23 mil. lei.
În linii generale, procedura de privatizare a fost desfășurată în limitele prevăzute de cadrul normativ, dar realizarea unor etape ale procesului în termenele limită stabilite, precum și într-o manieră accelerată, a determinat auditul să aibă suspiciuni, privind respectarea în deplinătate a tuturor celor trei principii ale procesului de privatizare: eficiență, transparență și legalitate.
Totodată, cu privire la respectarea principiului de legalitate, auditul afirmă că de jure acesta a fost respectat, însă rapiditatea derulării evenimentelor de la inițierea procedurii de evaluare din 17 mai 2018 – până la declararea câștigătorului concursului - 04.09.2018 a căror durată totală a fost de 111 zile, pune la îndoială intenția organizatorilor de a asigura atragerea unui număr cât mai mare de participanți la privatizare, acordarea de drepturi egale, asigurarea concurenței loiale între participanți, or, potrivit opiniei subiective a evaluatorului mărcii comerciale, perioada recomandabilă de expunere la privatizare ar fi fost de cel puțin 9 luni, adică cel puțin 270 zile.
Ca urmare a celor derulate, în termen de 39 de zile (deși cadrul normativ prevede în cel puțin 30 de zile) unicul participant la concurs, care avea o experiență de activitate de doar 12 zile a prezentat oferta pentru concursul comercial de cumpărare a companiei aeriene „Air Moldova”, menționând că își asumă achitarea datoriilor companiei, precum și asigurarea investițiilor în vederea dezvoltării întreprinderii, urmând să modernizeze flota și condițiile de activitate ale acesteia, mărirea numărului de avioane în următorii 4 ani, deschiderea rutelor noi, dar și vărsarea investițiilor.
Astfel, la 4 septembrie 2018, Comisia de concurs a desfășurat ambele etape ale concursului, luând următoarele decizii:
1. calificarea unicului ofertant – „SRL Civil Aviation Group”;
2. majorarea prețului de la 48,23 mil. lei până la 50 mil. lei, sau cu 1,77 mil mai mult;
3. determinarea câștigătorului concursului.
Prin semnarea contractului, noul proprietar și-a asumat achitarea obligațiunilor înregistrate de Î.S. CA „Air Moldova” pe parcursul a 3 ani.
În septembrie 2019, unul din cei trei fondatori CA Blue Air, care prezenta garanția experienței în domeniul aviatic, și-a vândut cota sa parte către o a treia persoană fizică, originară din Letonia.
Ca urmare a semnării contractului de vânzare–cumpărare, care a certificat transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului cumpărat, conform prevederilor Codului Civil urma să fie anexat și actul de primire-predare în care să fie indicat componența întreprinderii și valoarea acesteia, bilanțul contabil, concluzia auditorului independent asupra componenței și valorii întreprinderii, lista datoriilor vânzătorului incluse în componența întreprinderii cu indicarea creditorilor, caracterul datoriei, cuantumul și termenele de executare a obligațiilor”. Conform probelor de audit disponibile și analizate la contractul vânzare-cumpărare a fost anexat un act de primire-predare formal, în care se face referire la faptul că, Complexul patrimonial unic se transmite cu toate drepturile și obligațiunile existente la data semnării actului de primire-predare, inclusiv cele indicate în Lista de inventariere, parte componentă a Raportului de evaluare.
Potrivit prevederilor legale, contractele de vânzare-cumpărare sunt supuse activităților de monitorizare postprivatizare în vederea asigurării executării obligațiilor contractuale, asumate de către cumpărător prin contractul de vânzare-cumpărare, pentru a supraveghea activitatea economico-financiară a întreprinderii privatizate, dar și pentru a urmări realizarea obiectivului de privatizare înaintat cumpărătorului.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărarea activitatea de monitorizare a fost stabilită pentru 3 ani. De la data semnării contractului până în 12.09.2019 monitorizarea a fost efectuată de către subdiviziunea specializată din cadrul APP, iar din 12.09.2019, monitorizarea executării contractului este efectuată de către grupul de lucru constituit, din reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Finanțelor, Autorității Aeronautice Civile și Agenției Proprietății Publice.
Concluzia generală a misiunii de audit denotă următoarele.
Modul de gestionare a întreprinderii de stat Î.S. CA „Air Moldova”, de către factorii decizionali – fondatorii, consiliile de administrație și administratorii, care s-au succedat periodic, nu au contribuit la administrarea coerentă și corespunzătoare a companiei aeriene. Astfel, lipsa măsurilor de monitorizare și evaluare a poziției financiare reale a întreprinderii au determinat luarea unor decizii nechibzuite, care au afectat stabilitatea financiară a întreprinderii, determinând îndatorarea acesteia și direcționarea către faliment. Lipsa informațiilor obiective, urmare a împiedicării desfășurării misiunilor de audit a rapoartelor financiare pe parcursul anilor 2014-2017 au condiționat instituțiile de resort să scoată la privatizare unicul operator aerian.
Ca urmare a activităților de audit desfășurate s-a stabilit că procesul de privatizare a fost realizat cu abateri de la cadrul normativ, iar deficiențele au influențat modul de evaluare a obiectului supus privatizării, astfel încât prețul bunului expus la privatizare nu reprezintă prețul real de piață, care urma a fi obținut de către stat în urma comercializării Complexului Patrimonial Unic prin concurs comercial, unde punctul de referință în atribuirea contractului îl reprezintă cel mai mare preț.
Ambiguitățile și lacunele cadrului normativ au oferit posibilitate factorilor de decizie implicați în procesul de deetatizare a patrimoniului public să selecteze procedeele cele mai convenabile de stabilire a condițiilor de privatizare. Astfel, făcând uz de reformele instituționale și „lipsa” interesului investițional față de Complexul Patrimonial Unic scos la privatizare, vânzătorul a declarat vândut operatorul aerian național către unicul agent economic participant la concursul comercial, care a oferit pentru Î.S. CA „Air Moldova” 50 mil. lei la data de 02 octombrie 2018. Despre aceasta instituţia anunţă printr-un comunicat de presă.