Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu a participat la Summitul Inițiativei Europene Centrale (CEI), desfășurat la Roma. Organizația marcheză 30 de ani de la fondare.
În discursul său, Prim-ministrul a menționat că CEI a devenit un motor interguvernamental pentru cooperarea regională între țările Europei Centrale, de Est și de Sud-Est și contribuie la fortificarea dialogului cu UE.
În cadrul discursului, Șeful Executivului a confirmat: „Guvernul va acționa transparent, previzibil și eficient. Așa dorim să obținem sprijinul cetățenilor pentru reformele importante. Parteneriatul nostru cu UE are o importanță strategică. Guvernul rămâne ferm angajat în implementarea Acordului de asociere cu UE. Vom lucra intens pentru respectarea principiilor democratice, îmbunătățirea statului de drept, cu un accent special pe reforma sectorului justiției și lupta împotriva corupției la toate nivelurile”.
Premierul a confirmat deschiderea pentru continuarea colaborării cu noua conducere a Comisiei Europene, concentrându-se pe reforma justiției, realizarea proiectelor investiționale în infrastructura energetică, creșterea bunăstării sociale și modernizarea economiei.
„Politica de a oferi perspectiva europeană a fost întotdeauna un avantaj puternic al UE și nu ar trebui să devină mai slabă. Acesta este motivul pentru care vom intensifica eforturile pentru îmbunătățirea cooperării bilaterale și aprofundarea relațiilor cu UE în cadrul Parteneriatului estic”, a relatat Premierul.
Summitul CEI a reunit șefi de guverne din Albania, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Italia, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
19.12.2019Premierul Ion Chicu a participat la Summitul CEI, de la Roma
Comentarii (0)