Principalele aspecte ale cooperării moldo-române au fost analizate în cadrul întrevederii Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene Aureliu Ciocoi cu ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.
În cadrul discuției, interlocutorii au trecut în revistă principalele aspecte de pe agenda bilaterală, fiind convenită continuarea cooperării pe mai multe aspecte între cele două state.
În contextul aniversării în 2020 a primului deceniu de la lansarea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrare europeană a Republicii Moldova, părțile au discutat acțiunile pentru perioada următoare în diverse domenii. În acest sens, a fost considerată oportună evaluarea rezultatelor obținute, dar și crearea unor repere pentru continuarea acestuia în următorul deceniu.
Ministrul Ciocoi a adresat mulţumiri autorităţilor României pentru multiplele proiecte sociale implementate cu sprijinul financiar substanţial oferit de Guvernul român prin programul asistenţei pentru dezvoltare.
Potrivit MAEIE, ambasadorul Ioniță a asigurat că interesele cetățenilor Republicii Moldova vor fi tratate și în continuare cu prioritate de către România.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
23.12.2019Aspectele multiple ale cooperării dintre Republica Moldova și România discutate la MAEIE
Comentarii (0)