Un grup de deputați participă la Reuniunea „Consolidarea colaborării părților interesate pentru prevenirea violenței împotriva copiilor” care se desfășoară la Tallinn, Estonia.
Parlamentul Republicii Moldova este reprezentat de către președintele și vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie Elena Bacalu și Vladimir Odnostalco și membrul Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media Efrosinia Grețu.
Programul include dezbateri pe marginea progresului, problemelor și obiectivelor privind violența asupra copiilor, rolului parteneriatului global, inclusiv al parlamentarilor, în implementarea strategiilor în domeniu.
O ședință specială este dedicată experienței statelor din regiune în prevenirea violentei asupra copiilor. În context, Elena Bacalu a avut un discurs în care s-a referit la practica țării noastre în combaterea fenomenului. Printre realizările Republicii Moldova în acest sens se numără reglementarea implicării structurilor teritoriale de asistență socială și medicală în cazurile de violență, creșterea potențialului de implicare a specialiștilor din justiție, poliție și asistenților sociali în cazurile de violență domestică, eforturile de corelare a legislației cu standardele internaționale, alte acțiuni.
”În general, Republica Moldova din punctul de vedere juridic corespunde celor mai performante principii, strategii și obiective în domeniu. Sarcina noastră este, astăzi, să asigurăm funcționalitatea acestor principii în interesul tuturor copiilor din Republica Moldova”, a conchis președinta Comisiei protecție socială, sănătate și familie.
Reuniunea „Consolidarea colaborării părților interesate pentru prevenirea violenței împotriva copiilor” este organizată de Biroul Regional European al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Evenimentul a întrunit parlamentari, coordonatori naționali și reprezentanți ai organizațiilor societății civile din țările nordice și baltice, precum și Armenia, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, România, Ucraina și Muntenegru, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
14.01.2020Subiectul prevenirii violenței împotriva copiilor este dezbătut la o reuniune internațională cu participarea deputaților moldoveni
Comentarii (0)