Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.01.2020

Prim-ministrul Chicu a întreprins o vizită la Portul Internațional Liber Giurgiuleşti

Prim-ministrul Chicu a întreprins o vizită la Portul Internațional Liber Giurgiuleşti

Prim-ministrul Ion Chicu a întreprins o vizită de lucru la Portul Internațional Liber Giurgiuleşti (PILG). Şeful Executivului a fost însoțit de un grup de responsabili de la Cancelaria de Stat şi MEI. În debutul şedinței, premierul a mulțumit responsabililor companiei gestionare pentru acceptarea întâlnirii şi a menționat: „Vrem să cunoaştem cum decurg activitățile Dvs. şi cum Guvernul poate susține dezvoltarea şi creşterea acestei afaceri".

Mathias von Tucher, directorul general al Danube Logistics Holding, a făcut o scurtă prezentare a portului la etapa actuală, atât ca structură, cât şi ca date operaționale.


În port activează peste 470 de angajați şi în infrastructură au fost investite cca 70 milioane de dolari. În anul 2019 prin Portul Giurgiuleşti au fost transportate peste un milion de tone de mărfuri, dintre care 57% s-au exportat şi 42% au fost importate. 72% din importuri au fost din UE, cu precădere din România. În 2019, prin PILG  s-au exportat produse în 44 de țări, majoritatea,  44% din mărfuri și produse – spre  UE.

În perspectiva apropiată, în PILG va fi pus în funcțiune un terminal pentru transportul vinului în vrac, care va impulsiona exportul de vinuri şi va lărgi geografia exporturilor de vinuri.

Managementul PILG a listat un şir de probleme, pentru soluționarea cărora are nevoie de susținerea Guvernului. Au fost discutate inclusiv aspecte care pot compromite intenţiile investiționale şi genera condiții de competiție neloială.

A fost evidențiată necesitatea realizării activităților de menținere a navigabilității fluviale pe râul Prut, acțiuni care astăzi le execută gestionarii PILG. Managementul Portului a menționat şi problema unor abordări învechite şi conflictuale ce împiedică desfăşurarea activităților operaționale şi procesul investițional.

Un alt subiect discutat a fost necesitatea consolidării infrastructurii CFM în cadrul PILG, prin detaşarea locomotivelor, vagoanelor şi darea în exploatare a liniei feroviare „Cahul-Giurgiuleşti".

Prim-ministrul Ion Chicu a solicitat reprezentanților MEI să examineze fiecare subiect, să prezinte informație şi soluții pentru dezvoltarea sustenabilă a activităților portuare într-o manieră legală cu respectarea obligatorie a cerințelor de protecție a mediului.

După ședință, premierul, însoțit de managementul PILG, a vizitat un şir de întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Portulu și s-a informat despre investițiile realizate în infrastructura existentă și planurile de dezvoltare a acesteia, anunță un comunicat al Executivului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus