În perioada 20-26 ianuarie 2020, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 449,6 milioane lei, depășindu-se cifra de control cu 38%. În perioadă menționată au fost perfectate 11291 de declarații vamale.
Pe parcursul săptămânii trecute, au fost constatate 97 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 58 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Tot în perioada vizată, au fost întocmite 69 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 232 mii lei.
În perioada de referință, fluxul unităților de transport a constituit 70277 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 14763 și, respectiv, 11629 de traversări.
Serviciul Vamal administrează Centrul Unic de Apel (+373 22 574 111), prin intermediul căruia pot fi obținute informații despre regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau înregistrate reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.01.2020Venituri de 449,6 milioane lei, încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal, timp de o săptămână
Comentarii (0)