Modul de selectare a proiectelor în cadrul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională este defectuos, în rezultat fiind acceptate proiecte de importanță locală, pentru implementarea cărora s-au utilizat ineficient mijloace financiare în sumă de 225,9 mln lei, precum și proiecte care includ activități neeligibile, în valoare de circa 9 mln lei.
Concluziile se conțin în Raportul auditului performanței „Sunt necesare acțiuni semnificative pentru asigurarea gestionării eficiente și eficace a mijloacelor Fondului Național pentru Dezvoltare Regională”, care a fost audiat, astăzi, la ședința Comisiei de control al finanțelor publice.
”Deși instituțiile responsabile au depus eforturi pentru realizarea obiectivelor asumate în ce privește gestionarea mijloacelor Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, totuși, sistemul actual de aprobare, implementare și monitorizare a proiectelor de dezvoltare regională necesită acțiuni imperative de îmbunătățire, dar și eforturi conjugate ale tuturor actorilor implicați în domeniul dezvoltării regionale”, se mai precizează în raport.
Misiunea de audit a constatat că, deși au fost inițiate unele acțiuni în vederea perfecționării cadrului legislativ și normativ în domeniul dezvoltării regionale, acestea nu au avut finalitate. Un impediment în implementarea proiectelor de dezvoltare regională l-a constituit capacitățile reduse de cofinanțare a proiectelor din partea autorităților publice locale, precum și pregătirea insuficientă a documentației tehnice a proiectelor.
Potrivit raportului de audit, investițiile majore în proiectele care urmau să asigure accesul populației la apă potabilă nu au atins rezultatele scontate. De asemenea, suma de 43,1 mln lei a fost utilizată ineficient pentru implementarea unor proiecte care nu au avut continuitate. Misiunea de audit a mai constatat că două proiecte implementate au fost atribuite eronat la una din direcțiile prioritare stabilite în Strategia Națională de Dezvoltare Regională, astfel fiind dezafectate mijloace financiare în sumă de 37,7 mln lei.
Curtea de Conturi a solicitat Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului întreprinderea măsurilor de rigoare în vederea implementării recomandărilor.
Auditul a fost efectuat cu scopul de a evalua modul în care au fost utilizate mijloacele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, rezultatele obţinute, impactul implementării proiectelor finanțate, identificarea dificultăților în implementarea politicilor de dezvoltare regională şi analiza din diferite perspective a cauzelor care au generat imperfecțiuni, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.01.2020Comisia de control al finanțelor publice a audiat Raportul auditului performanței privind gestionarea mijloacelor Fondului Național pentru Dezvoltare Regională
Comentarii (0)