Chișinăul a fost desemnat drept orașul anului din Europa de Sud-Est pentru susținerea și dezvoltarea sectorului IT, inclusiv a serviciilor de outsourcing (externalizare). Capitala țării noastră a câștigat premiul „Emerging city of the year in SEE”, devansând orașe precum Tbilisi și Sofia, în cadrul uneia dintre cele mai importante conferințe din domeniul Business Process Outsourcing & Shared Service Center – „CEE Business Services Summit and Awards 2020”, desfășurată în Varșovia, Polonia.
Distincția a fost acordată capitalei Moldovei de către un juriu compus din aproximativ 30 de reprezentanți ai celor mai mari companii globale din domeniului BPO&SSC. Premiul este un pas important pentru țara noastră și constituie începutul unei noi etape pentru dezvoltarea economică a țării și atragerea de noi investiții.
La eveniment țara noastră a fost reprezentantă de: Agenția de Investiții din Moldova, care promovează potențialul investițional al țării și facilitează parteneriatele între agenții economici din Moldova și cei din străinătate, susține industriile de nișă cu potențial de export; Moldova IT Park; Invest Găgăuzia; Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Pe parcursul summit-ului Agenția de Investiții a venit cu îndemnul „#GrowinMoldova – your nearshoring destination”, prezentând climatul de afaceri al țării noastre, avantajele sale regionale, dar și oportunitățile investiționale din sectorul serviciilor de BPO (Business Process Outsourcing) și SSC (Shared Service Center), care presupune externalizarea anumitor activități și prestarea acestora de către părți terțe.
Rodica Verbeniuc, director general, Agenția de Investiții din Republica Moldova: „Acest premiu este o premieră pentru Chișinău și reprezintă o evoluție firească a activităților Agenției de Investiții din Moldova în parteneriat cu partenerii de dezvoltare GIZ și USAID, care analizează piețele-țintă de export, susține mediul de afaceri în promovarea exportului pe piețele-țintă și le oferă platformele și instrumentele practice necesare în acest sens. În prezent, în Chișinău își au sediile cele mai multe companii din domeniul IT, comparativ cu alte orașe ale țării. Mai mult, în ultimii ani sectorul a înregistrat un ritm rapid de dezvoltare, cifra de export de servicii IT a crescut cu 50% în 2018 vs 2017. Odată cu lansarea „Moldova IT Park” – inițiativă unică în regiune, Moldova devine un punct și mai atractiv pentru noii investitori, inclusiv pentru companiile care prestează servicii de outsourcing, inclusiv BPO&SSC datorită specialiștilor cu studii superioare, vorbitori de limbi străine și eficienți din punct de vedere al raportului cost-calitate. Totodată, dezvoltarea sectorului imobiliar și apariția clădirilor de clasă A, perfecte pentru companiile internaționale specializate pe servicii tech, constituie încă un avantaj pentru atragerea de noi investiții în capitală. Deși în prezent piața locală de outsourcing este încă mică, segmentul BPO&SSC reprezentând aproximativ 12% din piața de servicii outsource, aceasta are un mare potențial de dezvoltare, iar puținele companii care își desfășoară activitatea aici prestează deja o gamă largă de servicii precum servicii de relații cu clienții, procesarea datelor, inginerie etc.”
Pe parcursul evenimentului, administratorul „Moldova IT Park” le-a vorbit celor peste 300 de lideri de opinie, reprezentanți ai 157 companii din 23 țări despre avantajele fiscale ale parcului tehnologic.
Un raport recent elaborat de International Data Corporation (IDC) – principalul furnizor global de studii de piață pentru sectoarele tehnologiilor informației, al telecomunicațiilor și al tehnologiilor de consum – arată că până în 2024 sectorul IT va crește la 136,6 milioane de dolari (de la 84,4 milioane în prezent), în timp ce domeniul serviciilor de outsourcing își va dubla valoarea de la 14,4 milioane de dolari, înregistrată în 2018, și va atinge cifra de 30,42 de milioane de dolari, anunță Agenția de Investiții din Moldova.