Prevederile cadrului regulator în vigoare privind aprobarea, alocarea şi utilizarea mijloacelor din Fondul Viei şi Vinului nu au fost respectate, ceea ce a determinat cheltuieli suplimentare pentru finanțarea Fondului în mărime de 28 mln lei şi acumularea în conturile Oficiului Național al Viei și Vinului, pe parcursul mai multor ani, a mijloacelor financiare neutilizate în sumă de 35,1 mln lei. Concluziile se conțin în Raportul auditului conformității gestionării mijloacelor Fondului Viei şi Vinului, audiat, astăzi, în ședința Comisiei de control al finanțelor publice.
Auditul a avut drept scop identificarea domeniilor sensibile la riscurile aferente managementului și gestionării resurselor Fondului Viei şi Vinului, precum și evaluarea mecanismelor de gestionare a mijloacelor Fondului.
”Procedurile de audit realizate au identificat probleme și deficiențe în gestionarea mijloacelor Fondului, care au limitat eficiența și eficacitatea gestionării mijloacelor alocate, precum și atingerea obiectivelor propuse în realizarea măsurilor finanțate”, se menționează în Raportul de audit.
Misiunea de audit a identificat o serie de deficiențe. Astfel, urmare a statutului dublu acordat Oficiului Național al Viei și Vinului, Fondul Viei şi Vinului are aprobate două bugete anuale diferite, unul – aprobat prin Legea bugetului de stat pentru anul bugetar respectiv, altul – aprobat de Consiliul de coordonare. În cazul ambelor bugete auditul a constatat diminuări și majorări atât la capitolul venituri a Fondului, cât și la cel de cheltuieli.
Totodată, a fost admisă finanțarea unor măsuri aprobate suplimentar fără identificarea surselor de acoperire de circa 2,8 mln lei, efectuarea cheltuielilor neprevăzute în buget, precum și a cheltuielilor cu depășirea limitelor aprobate pentru activitățile respective.
Potrivit auditului, imperfecțiunea mecanismului de gestionare, colectare și de evidență a contribuțiilor și penalităților în Fondul Viei şi Vinului, precum și de urmărire a datoriilor către Fond, stabilite de actualul cadru normativ, a generat faptul că acestea, pe parcursul mai multor ani, au fost gestionate segmentat, nefiind întreprinse măsuri suficiente pentru colectarea restanțelor față de Fond. La finele anului 2018, conform datelor Oficiului Național al Viei și Vinului, acestea constituiau 21 mln lei.
Conform datelor Serviciului Fiscal de Stat, Oficiului Național al Viei și Vinului, Serviciului Vamal și Registrului Vitivinicol s-au constatat divergențe semnificative a informației privind numărul contribuabililor. Au fost identificați 40 de agenți economici care au exportat vinuri, dar nu au prezentat dările de seamă Serviciului Fiscal de Stat și 9 agenți economici care au diminuat calculele prezentate Serviciului Fiscal de Stat față de volumele real exportate. Calculele și, respectiv, restanțele la plata contribuțiilor, reieșind din datele prezentate auditului, au fost diminuate cel puţin cu 6,3 mln lei.
Curtea de Conturi și Comisia de control al finanțelor publice au solicitat Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Ministerului Finanţelor și Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului întreprinderea măsurilor de rigoare în vederea implementării recomandărilor expuse în Raportul de audit. Documentul a fost transmis și Procuraturii Generale pentru informare și posibilă autosesizare în vederea întreprinderii măsurilor ce se impun, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.02.2020Comisia de control al finanțelor publice a audiat Raportul auditului conformității gestionării mijloacelor Fondului Viei şi Vinului
Comentarii (0)