Prim-ministrul, asistat de viceprim-ministrul Serghei Pușcuța, ministrul Viorica Dumbrăveanu, ministrul Anatol Usatîi, guvernatorul BNM, Octavian Armașu și alți responsabili, a participat la ședința de încheiere a Misiunii Fondului Monetar Internațional în Republica Moldova.
Ion Chicu a mulțumit echipei Misiunii pentru deschidere și abordare constructivă în cadrul discuțiilor purtate cu toate autoritățile publice implicate.
Rubén Atoyan, șeful Misiunii FMI, a apreciat discuțiile drept consistente și insistente, și a confirmat că echipa Guvernului a demonstrat deschidere și hotărâre în implementarea reformelor necesare. Șeful Misiunii FMI a declarat că majoritatea obiectivelor Programului RM - FMI care a ajuns la final au fost realizate și Programul a fost unul de succes.
În declarația sa, Misiunea FMI a confirmat raționalitatea investițiilor masive în dezvoltarea și modernizarea infrastructurii, atenționând asupra necesității de consolidare a capacităților de management a investițiilor publice.
Au fost discutate unele obiective ce urmează să fie realizate în perioada următoare, printre care aprobarea legislației referitoare la instituțiile financiare non-bancare pentru dezvoltarea sustenabilă și sigură a acestui sector. Un alt subiect abordat s-a referit la devierile financiare acumulate în sectorul reglementat de ANRE, pentru care e necesar să fie adoptată o cale de compensare.
Părțile au făcut un schimb de opinii referitor la consolidarea sistemului bancar național și la sistemul de pensii, în cadrul căruia s-a confirmat abordarea comună a subiectelor.
Atât echipa Executivului, cât și echipa Misiunii FMI au confirmat necesitatea concentrării pe obiectivul de asigurare a unei creșteri economice durabile, echilibrate și mai incluzivă. Sunt necesare măsuri de îmbunătățire a mediului de afaceri și facilitare a investițiilor - esențiale pentru promovarea progresului tehnologic și sporirea investițiilor în infrastructură și în dezvoltarea capitalului uman. În acest sens, e necesară continuarea reformelor în domeniul educației, ocrotirii sănătății și politicile sociale pentru a crește nivelul de viață în RM, a combate migrația și schimba tendințele demografice, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
05.02.2020Ion Chicu a avut o discuție de încheiere cu Misiunea FMI
Comentarii (0)