Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
07.02.2020

Pedepse mai aspre pentru membrii unui grup criminal organizat, specializat în comercializarea heroinei

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Procuraturii de  circumscripție Chișinău au obținut rejudecarea cauzei membrilor unui grup criminal organizat și condamnarea lor la pedepse mai aspre, pentru păstrarea și vânzarea heroinei, în proporții deosebit de mari.

Inculpații sunt doi bărbați și o femeie, originari din Chișinău. Aceștia, pe parcursul a două luni ale anului 2015, au desfășurat activitate criminală de păstrare a drogurilor în scop de înstrăinare, dar și le-au distribuit, în raza municipiului Chișinău.

Astfel, dacă în 2017 judecătorii i-au condamnat doar la pedepse cu amendă și cu suspendare condiționată a pedepsei, acum un bărbat și o femeie – ambii cu vârsta de 40 de ani, au fost condamnați la a câte 8 ani de închisoare și au fost lipsiți de dreptul de a practica activitate farmaceutică pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

În cazul celui de-al treilea membru al grupului criminal organizat – un bărbat cu vârsta de 49 de ani – acesta a fost condamnat la 9 ani închisoare, cu privarea dreptului de a practica activitate farmaceutică timp de 4 ani. Pentru toți trei, la 4 februarie curent, judecătorii Curții de Apel Chișinău au dispus executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit legii, această hotărâre poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiție, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus